Știri din Moldova

R. Moldova plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa

Author: AgroExpert
salarii europa - agroexpert.md

Salariul minim pe economie în R. Moldova începe a-i proteja pe salariații care ani la rând au fost cel mai prost plătiți, care aveau un venit sub salariul mediu pe economie, datorită majorărilor salariilor minime care au loc în ultimii ani, susține expertul în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, expertul a menționat că în R. Moldova, până în 2019, salariul minim pe economie „nu prea avea legătură cu realitatea economică. Era mai mult nominal, însă acum devine mai realist”.

Potrivit expertului, în 2023 salariul minim pe economie în R. Moldova este de 4 000 de lei, față de 3 500 în 2022 și față de 2 935 în 2021. În 2010 era 1 100 de lei, dar 10% din salariați primeau atunci circa 600 de lei, sub nivelul salariului minim pe economie, lucru care s-a menținut mulți ani. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, salariul minim pe economie, din 2010 și până în 2015 era de circa 38% față de salariul mediu, în 2016 a urcat la 42%, iar în prezent este 32%.

„Avem în R. Moldova peste 600 de mii de salariați cu normă deplină. În 2018 salariul minim era 2 600 de lei, iar salariul mediu, primit de către 10% cel mai prost plătiți angajați, circa 60 de mii de persoane, era de 1 967 de lei. Până în 2020 salariul minim era mai mare decât salariul mediu al celor mai prost plătiți 10% salariați. Situația s-a îmbunătățit în 2019/2020 când diferența dintre salariul minim și salariul mediu a ajuns nesemnificativă. În acest an, 2023, salariul minim este de 4 000 de lei, iar salariul mediu al circa 10% cel mai prost plătiți angajați va depăși 4 400 de lei. Cu 10% mai mult decât salariul minim”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță susține că, deși din 2018 și până în prezent, salariul minim în R. Moldova a crescut semnificativ, totuși, în primul trimestru din 2023, R. Moldova asigură și plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa. În prezent, acesta este de 205 euro, de la 132 de euro în 2018, în timp ce în Bulgaria este de 399 de euro, în România de 606 euro, iar Germania de 1 987 de euro.

„La noi salariul minim în 2023 înseamnă altceva. Dacă în 2018, jumătate dintre cei afectați, care aveau un salariu mic, fiind vorba de bugetari, care nu erau protejați de salariul minim, acum în 2023 toți sunt protejați”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul declară că prognoza sa optimistă este că în următorii cinci ani decalajul dintre R. Moldova și Bulgaria, țara europeană care are cel mai mic salariu minim, se va reduce. Dacă acum este de două ori, va ajunge la 1,5 ori.

„R. Moldova, fiind o țară foarte săracă, poate și trebuie să se angajeze într-un proces de creștere mai accelerată a salariului minim, astfel încât să ajungem la un minimum cât de cât acceptabil în UE”, a declarat economistul.

Analistul economic estimează că în 2023 salariul mediu pe economie va ajunge la 12 450 de lei, în creștere cu aproape două mii de lei față de 2022, având în vedere că anii 2021 și 2022 au fost doi ani de criză, salariul real a scăzut în 2021 a scăzut cu 0,8% salariile, iar în 2022 cu 10,8%.

„În 2023 salariul real, după puterea sa de cumpărare, în R. Moldova va crește cu 7,5%, dar nu va ajunge încă la nivelul anului 2020. Din 1995, în ultimii 25 de ani, am avut șase scăderi de salarii, după puterea de cumpărare: în 1998/1999-cea mai puternică scădere reală a salariului de -19,1%, și în 2021/2022 – de -11,6%. Chiar dacă în 2023 vom avea o creștere de 7,5% nu vom reuși să recuperăm căderea din 2021/22. Cel mai probabil nivelul anului 2020 îl vom atinge în 2024”, a estimat analistul economic.

Despre salariile din regiunea transnistreană, expertul a spus că deși puterea reală de cumpărare a rublei transnistrene este mai mare decât a leului moldovenesc, totuși salariile peste Nistru sunt mai mici. Autoritățile autoproclamate de la Tiraspol mențin artificial din 2016 cursul valutar, ceea ce permite să nu crească prețurile în zonă. Povara cursului valutar cade pe agenții economici. La produsele cheie, social sensibile, se mențin prețuri artificiale deoarece plătesc mult mai puțin pentru gaz și energie electrică.

„Din 2010 au menținut artificial cursul valutar. Rubla lor sa întărit până în 2016, iar salariul în stânga Nistrului era mai mare decât al celor din dreapta râului. În 2016, la ei a avut loc deprecierea valutei și scăderea salariului, care a ajuns nominal mai mic decât salariul din dreapta Nistrului. În 2023, diferența dintre salariul malului drept al Nistrului față de cel din stânga Nistrului va fi de circa 70%. Dacă pe malul drept va fi de 12450 de lei, peste Nistru, calculat în lei moldovenești, va depăși puțin 7 mii de lei”, a conchis expertul.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!