În ultimii ani, sectorul pomușoarelor din Moldova a fost marcat de schimbări semnificative în ceea ce privește piețele de desfacere și cerințele de export, determinând producătorii și procesatorii să caute alternative și să se orienteze către noi strategii și parteneriate pentru a rămâne competitivi.
„A fost creată o rețea mare de producători de culturi bacifere, care s-a consolidat ca un sector de producere foarte eficient. Această ramură agricolă a înregistrat o creștere de aproape 20% și continuă să se dezvolte vertiginos. Produsele bacifere devin tot mai solicitate atât pe piața de desfacere internă, cât și pentru export”, menționează Aneta Ganenco, președinte al Asociației Pomușoarele Moldovei.
„În contextul actual, reorientarea spre noi piețe devine importantă și reprezintă o strategie bună pentru dezvoltarea sectorului fructelor moi. Totuși, trebuie să fim conștienți că aceste direcții noi aduc cu sine și cerințe și provocări. Este important să fim flexibili și să răspundem noilor cerințe pentru a fi competitivi. USAID rămâne un partener de încredere al producătorilor, oferind sprijin și asistență esențială pentru dezvoltarea continuă a acestui sector”, declară Oleg Calestru, manager lanț valoric pomușoare, proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
Pentru a aduce în prim-plan cele mai relevante aspecte și provocări ale pieței fructelor moi și pentru a crea un cadru propice pentru discuții interactive și schimb de idei, recent, Pomușoarele Moldovei, în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, a organizat atelierul de lucru Berry Market 2023.
Evenimentul s-a adresat producătorilor, procesatorilor, exportatorilor și experților din domeniul fructelor moi și a facilitat discuții și prezentări relevante pe teme precum tendințele globale pe piața fructelor moi, procesarea industrială, exportul, și certificările necesare. Cu o agendă concentrată pe aspectele cheie ale pieței, participanții au avut posibilitatea de a interacționa cu experți de frunte, de a identifica strategii inovatoare și de a înțelege mai bine provocările și oportunitățile actuale.
În prezent, în Republica Moldova, există aproximativ 4.400 de hectare de plantații de pomușoare, reprezentând aproximativ 19.000 de tone de produse. Suprafețele destinate culturilor bacifere înregistrează o creștere dinamică în ultimii ani. Anual, în medie, se plantează aproximativ 100 de hectare.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!