În Rusia, recoltarea semințelor de floarea-soarelui a ajuns la 90,4% din suprafața totală, obținându-se o producție de 16,4 milioane de tone. Randamentul mediu a fost de 1,66 tone pe hectar. Rusia contribuie cu aproximativ 30% din producția globală de semințe de floarea-soarelui, având un rol important în piața globală a uleiurilor vegetale, susține expertul Iurie Rija.
„Scăderea prognozată a importurilor totale de uleiuri vegetale în India indică o creștere a autosuficienței țării în ceea ce privește producția internă de oleaginoase. Aceasta ar putea reduce presiunea asupra pieței globale de uleiuri vegetale, însă creșterea importurilor de ulei de floarea-soarelui semnalează o cerere specifică pentru acest produs. În contextul în care Rusia finalizează o recoltă bună de semințe de floarea-soarelui, ar putea crește disponibilitatea acestui ulei pe piețele internaționale, ceea ce ar putea influența prețurile și fluxurile comerciale către marii importatori, precum India”, menționează expertul.
Pentru anul comercial 2024/25 se preconizează o scădere a importurilor de uleiuri vegetale în India la 15 milioane de tone, în mare parte datorită unei producții puternice de semințe oleaginoase pe plan intern. În anul anterior, 2023/24, India a importat aproximativ 16 milioane de tone de uleiuri vegetale, reflectând o cerere puternică.
Compoziția importurilor de uleiuri vegetale în India
Uleiul de palmier: În perioada 2023/24, importurile de ulei de palmier au fost de 9,2 milioane de tone, în scădere față de 9,8 milioane de tone în anul anterior (2022/23). Uleiul de palmier a reprezentat aproximativ 60% din totalul importurilor de uleiuri vegetale ale Indiei.