Moldova

Recoltarea rapiței se apropie de final. Ce producție este estimată

Author: Andreea Busuioc
Recoltarea rapiței se apropie de final. Ce producție este estimată - agroexpert.md

Campania de recoltare a rapiței se apropie de final în sudul și centrul Republicii Moldova, iar primele date operative indică o producție bună pentru acest an. Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a declarat pentru Agroexpert că rezultatele sunt asemănătoare cu cele din sezonul precedent.

„Noi avem peste 90.000 de hectare însămânțate în toamna anului 2025 cu cultura de rapiță. Acum recoltarea este în toi, de fapt se apropie de final dacă vorbim despre zona de sud și zona de centru”, a spus Vasile Șarban.

Potrivit oficialului, lucrările agricole sunt mai avansate în raioanele din sud și centru, în timp ce în nord recoltarea nu a început pe deplin.

„În zona de nord au fost alte condiții pedoclimatice, iar producătorii agricoli încă nu sunt în faza de recoltare. Ei monitorizează cultura și, pe măsură ce aceasta este coaptă, o recoltează”, a precizat secretarul de stat.

Vasile Șarban susține că randamentul obținut până acum este unul satisfăcător, însă există diferențe între exploatațiile agricole.

„La nivel de producție, aș spune că este una bună. Există și anumite excepții: unii agenți economici au obținut sub o tonă de semințe de rapiță la hectar, însă, în medie, producția este de peste 2,0 tone la hectar”, a declarat acesta.

Întrebat dacă recolta din acest an este mai bună decât cea din 2025, secretarul de stat a menționat că rezultatele sunt apropiate, însă comparația finală va putea fi făcută după centralizarea datelor complete.

„Este aproximativ la nivelul anului trecut. Totuși, pentru anul trecut vorbim despre cifre statistice declarate, în timp ce acum avem doar date operative, care nu reflectă încă în totalitate situația reală”, a explicat Vasile Șarban.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!