Republica Moldova urmează să aibă un registru digitalizat al fermierilor. În acest scop urmează să fie alocați bani pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui Registru național digital al fermierilor din Republica Moldova.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir BOLEA a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanta rezidentă PNUD Dima Al-Khatib. Scopul a fost de a identifica și de a nominaliza domeniile-cheie de cooperare pentru perioada următoare în sectorul agroalimentar.
Vladimir BOLEA a menționat că registrul este necesar pentru a facilita interacțiunea dintre entitățile publice și mediul de afaceri din sectorul agroalimentar, în vederea diminuării birocrației.
„Unul dintre scopurile echipei MAIA este să reușim avansarea la capitolul digitalizarea sectorului agricol. Mă refer în primul rând la crearea unor sisteme informaționale cu ajutorul cărora să putem facilita schimbul de date electronice în timp real și să coordonăm activitățile planificate cu instituțiile aferente domeniului agroindustrial. Actualmente, suntem în proces de identificare a unui set de mecanisme de suport în vederea intensificării procesului de digitalizare a sectorului agroalimentar din Republica Moldova”, a declarat Vladimir BOLEA.
În context, Dima Al-Khatib a declarat că, PNUD va oferi suportul necesar pentru accelerarea procesului de transformare digitală în sectorul agricol, astfel încât să fie asigurată colectarea și raportarea datelor referitoare la gestionarea exploatațiilor agricole și să fie sporită eficiența în managementul fondurilor destinate agriculturii.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!