Răspândirea ambroziei în ultima decadă a avut un impact foarte negativ asupra sănătății. O plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăuncioare de polen, poate produce până la 30.000 de semințe și își păstrează până la 40 de ani calitățile germinative. Ambrozia este răspândită pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruine și locuri lăsate în paragină, câmpuri de culturi agricole.
Directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, Iurie Rija, accentuează atât obligația statului, cât și a fiecărui cetățean de a contribui la combaterea fenomenului nociv al ambroziei.
„Trebuie să înțelegem, fiecare cetățean care are tangență cu agricultura, inclusiv cei care trăiesc la oraș au obligația juridică și morală de a coopera cu autoritățile locale și centrale ale statului în scopul depistării, informării și distrugerii acestor focare nocive ale epidemiei contemporane sezoniere, denumită generic - ambrozia. Oriunde nu ne-am afla, este obligația comună a tuturor”, specifică Iurie Rija.
Ținând cont de proprietățile și impactul acestei buruieni invazive, Guvernul Republicii Moldova a aprobat cadrul normativ, care reglementează activitățile de combatere și prevenire a răspândirii buruienii ambrozia. Astfel, a fost adoptată Hotărârea Guvernului RM nr. 967 din 03.10.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind combaterea și prevenirea răspândirii ambroziei și a Planului de acțiuni privind combaterea și prevenirea răspândirii buruienii pentru anii 2019-2024, pus în responsabilitatea atât a primăriilor, cetățenilor, cât și a autorităților publice centrale.
Prin Hotărârea de Guvern nominalizată sunt stabilite următoarele obligații:
- Subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică vor verifica și vor identifica terenurile infestate cu buruiana ambrozia, primăvara după răsărirea acestea, inclusiv până la data de 30 mai a fiecărui an (după diferențierea vegetativă față de alte specii de buruieni), și vor monitoriza prezența buruienii ambrozia pe teritoriul raionului/municipiului, cu generalizarea informației privind răspândirea acesteia.
- În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, subiecții responsabili de gestionarea terenurilor vor desfășura lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, tratare cu produse de uz fitosanitar, înregistrate în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, sau alte lucrări și metode specifice în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.
- Nerespectarea indicațiilor incluse în procesul-verbal constituie contravenție și se sancționează cu amendă conform art. 117 și 405 din Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008.
Polenul său provoacă simptome de alergie la numeroase persoane și constituie unul dintre principalii declanșatori ai rinitei alergice, iritații ale ochilor și pielii, astm, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronhic. De aceea, această plantă este considerată cea mai frecventă cauză a alergiilor începând cu sezonul estival până în toamnă, iar leac eficient nu s-a găsit, decât doar distrugerea acestor plantații, oriunde s-ar afla.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) este necesar de implementat în timp util măsurile de distrugere a ambroziei.
„Măsurile de eradicare trebuie luate imediat și metodic: plantele de ambrozie vor fi tăiate, smulse, distruse și eliminate din zonă. Este de menționat că ambrozia este, de asemenea, rezistentă la unele erbicide, ceea ce reprezintă o provocare majoră pentru măsurile eficiente de prevenire și control”, informează responsabilii din cadrul MAIA.
Cu cât sezonul de creștere al buruienilor este mai lung, cu atât este mai dificil și mai costisitor din punct de vedere economic. Cea mai eficientă metodă de control în prezent este îndepărtarea acesteia de la rădăcini.
„Ambrozia este atât de adaptată la diverse condiții încât este suficient ca buruiana să apară undeva în cantitate de 2-3 bucăți, ca după câțiva ani să devină o problemă agravată. Daunele economice cauzate de ambrozie în zonele în care este răspândită sunt foarte mari. Prin dezvoltarea unei mase puternice deasupra solului și a unui sistem radicular extensiv, inhibă foarte mult plantele cultivate, consumând multă apă pentru a forma o unitate de substanță uscată (în medie de 2 ori mai mult decât cerealele), ceea ce duce la uscarea solului”, se arată în informație.