Agromanagement

Secretele extracției mierii. Cum se realizează corect procesul

Author: AgroExpert
Expert: Andrei Zăgăreanu
miere extracție apicultură - agroexpert.md

În apicultură, extracția mierii reprezintă un moment crucial în procesul de producție, iar apicultorii pun accent pe respectarea unor criterii riguroase pentru a obține o miere de calitate superioară. AGROEXPERT a discutat cu președintele Asociației Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), Andrei Zăgăreanu, despre aspectele esențiale care trebuie respectate în timpul extracției.

Un prim aspect deosebit de important este maturitatea mierii. Pentru a asigura o miere de cea mai bună calitate, apicultorii utilizează un instrument numit refractometru, care măsoară nivelul de umiditate al mierii. Atunci când acest nivel depășește 20%, nu se recomandă extracția, pentru a evita problemele de fermentare și depozitare.

O altă metodă folosită în practică pentru determinarea momentului optim de extracție se bazează pe căpăcirea fagurilor. Se consideră că fagurii sunt gata de extracție atunci când aproximativ o treime din celulele acestora sunt căpăcite. Această măsură permite apicultorilor să estimeze nivelul de maturitate al mierii și să obțină un produs de calitate.

„Apicultorii trebuie să fie atenți la fagurii destinați depozitării mierii. Aceștia trebuie să fie noi și de culoare deschisă, evitându-se utilizarea fagurilor folosiți anterior pentru creșterea puietului sau care au fost în cuib în timpul tratamentelor împotriva parazitului Varroa. Acești faguri pot afecta calitatea mierii prin găsirea de reziduuri”, susține Andrei Zăgăreanu.

Expertul subliniază că în cazul stupilor verticali, se recomandă ca fagurii din corpul superior să fie dedicați exclusiv depozitării mierii. Această practică facilitează procesul de extracție, deoarece apicultorul poate scoate fagurii destinați și să îndeplinească mai ușor operațiunile specifice extracției mierii.

Extracția mierii de pe ramele necăpăcite

„În cazul în care apicultorii s-au grăbit și au extras mierea de pe fagurii necăpăciți, pentru familia de albine nu este riscuri, doar că este pericolul de fermentare a mierii în timpul păstrării și atunci apicultorul poate să aibă o miere necalitativă sau nu o poate folosi deloc. În acest caz e nevoit să o dea înapoi la albine sau la fabricat țuică”, spune Zăgăreanu.

Extragem toată mierea din cuib?

Cu toate acestea, apicultorii sunt sfătuiți să nu extragă în totalitate mierea din stupi. Pentru stupii orizontali, se recomandă lăsarea a 5-7 faguri neatinși, care să conțină puiet și rezerve de hrană. Aceasta oferă albinelor un spațiu de refugiu și contribuie la dezvoltarea sănătoasă a familiei pregătită pentru următorul cules.

În cazul stupilor verticali, fagurii din corpul destinat cuibului nu trebuie atinși, iar apicultorul trebuie să ia doar fagurii din porturile superioare, special dedicați depozitării mierii.

„Aici sunt riscuri mai mari pentru familia de albine, pentru că nu în zadar se spune că în cuibul familiei de albine trebuie să fie mereu o rezervă de hrană de 10 kg sau mai mult. Dacă este o cantitate mai mică, atunci albinele fac o economie și nu se observă dezvoltarea continuă, dar stagnează, iar la următorul cules apicultorul poate să nu obține rezultatele așteptate. Mai mult, se provoacă stres la albine, pot să apară dereglări sau chiar îmbolnăviri”, punctează președintele ANARM.

Totodată, expertul susține că nu este o problemă să se scurgă cat-urile și în a doua și a treia zi după ce au fost extrase din cuib, mai ales în perioada de vară, însă ar putea îngreuna procesul de recoltare.

„Atunci când mierea este proaspătă și extrasă imediat după recoltare, se observă o scurgere mai rapidă din celulele fagurelui. Dacă așteptăm aproximativ 1-2 zile înainte de extracție, apicultorii pot întâmpina dificultăți, deoarece mierea va fi mai greu de extras din celule. Totuși, acest lucru nu este considerat o abatere și nu afectează calitatea mierii”, a punctat președintele ANARM.

Extracția mierii se desfășoară de obicei în câmp, în apropierea stupilor, în timpul culesului. Dacă apicultorii nu au o căsuță disponibilă, se recomandă organizarea unui cort

„Unii apicultori recurg la folosirea automobilului pentru a îndeplini necesitățile procesului de extracție a mierii. Automobilul poate fi echipat cu un extractor de miere, masa de descăpăcit și toate celelalte necesare. Este esențial ca vasele și extractoarele să fie curate și spălate corespunzător. În special, vasele destinate păstrării mierii trebuie să fie igienice, curate, fără rămășițele de miere care ar putea duce la cristalizarea mai rapidă. Totodată, se recomandă ca mierea să fie trecută printr-un filtru în momentul în care este extrasă cu ajutorul extractorului, asigurându-se astfel curățarea inițială a mierii”, explică Zăgăreanu.

Apicultorul ar putea, de asemenea, să transfere mierea într-un maturator pentru a permite eliminarea impurităților înainte de a o depozita în vasele de păstrare, obținând astfel o miere de calitate superioară și curățată. În caz contrar, ar trebui să se asigure că în zilele următoare curăță toate impuritățile respinse de miere, cum ar fi bucățelele de ceară rămase în urma descăpăcirii și alte resturi provenite de la albine, astfel încât mierea să fie cât mai curată posibil. În final, mierea trebuie depozitată într-o încăpere răcoroasă și fără mirosuri străine. 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!