Peste 120 de producători și exportatori de fructe, alături de autorități și parteneri de dezvoltare, s-au reunit astăzi la Adunarea Generală a Asociației Moldova Fruct, unde au fost trasate prioritățile pentru 2026. Sectorul pomicol solicită investiții urgente, modernizare accelerată și aliniere la standardele Uniunii Europene pentru a rămâne competitiv pe piețele externe.
Evenimentul anual de referință pentru sectorul fructelor din Republica Moldova a adus în prim-plan bilanțul unui an dificil, dar și direcțiile strategice pentru perioada următoare. Astfel, președintele Asociației Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi, a subliniat provocările majore din 2025 și vulnerabilitățile persistente ale sectorului.
„2025 a fost unul dificil pentru sectorul pomicol. Anul a fost marcat prin două valuri de înghețuri târzii de primăvară, ploi prelungite din perioada recoltării, presiuni fitosanitare, costuri ridicate ale inputurilor și concurența externă puternică, care au afectat calitatea și volumele exportate la mai multe specii, inclusiv caise, cireșe, struguri de masă și mere. Deși prețurile la fructe au crescut cu 10–15%, majorarea nu a fost suficientă pentru a compensa pierderile suportate de fermieri. În același timp, sectorul pomicol continuă să se confrunte cu vulnerabilitate crescută la schimbările climatice, ritm lent de modernizare a livezilor și cu un nivel insuficient de ajustare la standardele Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește certificarea, trasabilitatea și infrastructura de calitate. În prezent, doar 20–25% din livezi sunt irigate, ceea ce limitează productivitatea și competitivitatea producătorilor. Pentru 2026 ne propunem să implementăm Strategia de Sustenabilitate Moldova Fruct, care reiese din Planul de Creștere al Republicii Moldova și stabilește direcțiile principale de dezvoltarea competitivă și sustenabilă a întregului sector pomicol, astfel ca Moldova să devină Livada Europei”, a spus președintele asociației.
În același context, reprezentanții mediului de afaceri au atras atenția asupra insuficienței resurselor financiare pentru dezvoltare și a necesității unor programe dedicate.
„Deși agriculturii Republicii Moldova îi revine doar 6% din totalul cheltuielilor bugetului de stat, ponderea sa reală în economie este mult mai mare. Agricultura contribuie cu peste 20% la PIB și generează peste 45% din exporturile totale. Cu toate acestea, pentru anul 2026, o mare parte din resursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va merge pentru acoperirea obligațiilor din anii precedenți, nu pentru investiții noi. Asta înseamnă că fermierii rămân, din nou, fără resurse pentru dezvoltare. Avem nevoie urgentă de investiții, de credite accesibile și de programul „Livada Moldovei 2”, aprobat cât mai curând. În absența acestui program, pierdem fereastra de oportunitate pe piața UE. Moldova are nevoie de modernizarea a circa 100.000 de hectare de livezi și vii superintensive în următorii 5 ani, căci în prezent doar circa14% sunt modernizate. Dacă nu schimbăm nimic, nu vom putea concura pe piețele externe. De aceea, solicităm majorarea Fondului la minimum 4 miliarde de lei pentru investiții, aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2030 și identificarea unor instrumente financiare potrivite pentru agricultori”, a menționat Constantin Furculiță, directorul companiei Vitalitifruct-Grup SRL.
În urma discuțiilor, Asociația Moldova Fruct a adoptat o rezoluție adresată autorităților, prin care solicită declararea agriculturii drept prioritate națională, majorarea finanțării sectorului, acces facil la credite, investiții masive în irigații și modernizarea a circa 100.000 de hectare de livezi până în 2030. Totodată, accentul este pus pe dezvoltarea infrastructurii post-recoltare, creșterea calității și trasabilității produselor, dar și pe ajustarea legislației muncii sezoniere.
Autoritățile au dat asigurări că sectorul horticol rămâne unul strategic și că vor continua măsurile de sprijin.
„Guvernul privește sectorul fructelor ca pe un domeniu strategic pentru agricultura Republicii Moldova și continuă să acționeze pentru dezvoltarea lui. În ultimii ani, au fost îmbunătățite condițiile de valorificare pe piața Uniunii Europene pentru unele produse horticole moldovenești, a fost aprobată Legea horticulturii, iar pentru fermierii afectați de fenomene climatice extreme a fost instituit un mecanism de ajutor financiar. Totodată, prin Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030, aflat la etapa de avizare, sunt prevăzute în continuare instrumente de susținere pentru sector. Moldova are producători harnici, are experiență, are tradiție și are potențial. Prin măsurile deja adoptate și prin cele pregătite pentru perioada următoare, continuăm să îmbunătățim condițiile de dezvoltare a sectorului, să susținem investițiile, modernizarea și creșterea competitivității horticulturii”, a relatat Vasile Șarban, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Asociația Moldova Fruct reprezintă interesele a circa 300 de producători, exportatori și procesatori de fructe și are drept obiectiv dezvoltarea întregului sector horticol din Republica Moldova.