Fitotehnie

Sfaturi pentru cultivarea prazului în condiții optime

Author: AgroExpert
sfaturi cultivare praz - agroexpert.md

Cultivarea prazului este o activitate pe care puțini agricultori o mai fac, deși această plantă are numeroase beneficii terapeutice. 

De la praz se consumă bulbul și tulpina sa falsă. Ajută sistemul nervos, are un efect laxativ și totodată este un bun antiseptic. Frunzele sale sunt cărnoase și fragede, iar lantele răsar după circa două săptămâni de la semănare, scrie cultivaprofitabil.

Cultivare praz: condiții necesare

Prazul nu este foarte pretențios când vine vorba de temperatură. Are nevoie de circa 20-22 de grade Celsius. Există și soiuri de praz care au o rezistență sporită la frig. Totuși, o pretenție mai mare este la capitolul irigații. Are nevoie de umiditate în sol, dar nu de exces, riscând ca rădăcinile să putrezească.

O producție de praz optimă se obține dacă acesta are o expunere bună la soare. Prazul îl puteți cultiva cu succes după ce anterior ați pus solanacee și bostănoase. Se recomandă să lăsați minim 4 ani pană la recultivarea prazului pe același sol.

Prazul reacționează foarte bine la fertilizări organice, de aceea se recomandă ca terenul să fie fertilizat cu gunoi de grajd.

Schema de plantare

Cultivarea prazului se face prin răsad pe un teren modelat, de preferința cu doua rânduri pe brazdă. Distanțele recomandate între plante pe rând este de: 7-10 cm. Densitatea ajunge la 175 mii de plante la hectar. Cei care doresc să semene direct trebuie să aibă mare grijă la îmburuienarea care apare chiar în același timp cu răsărirea plantelor tinere. 

Groapa trebuie să aibă o adâncime nu mai mare decât a fost răsadnița (10-15 cm). Cu cât veți planta mai adânc, cu atât mai lung va fi și axul, lungimea acestuia putând fi mărită chiar în timpul sezonului prin mușuroire, cu o înălțime de 5-10 cm.

Se plantează astfel încât poziția frunzelor pe tulpina plantei să fie în aceeași direcție cu rândul, ceea ce va simplifica lucrările de mușuroire în timpul creșterii. Udați imediat după plantare.

La capitolul îngrijire, principalul lucru de care trebuie să țină cont agricultorul este evitarea dezvoltării buruienilor. De aceea, se recomandă 1-2 prașile mecanice și tot atâtea manuale.

Printre bolile care pot să apară sunt: rugina prazului, îngălbenirea și piticirea prazului, putregaiul bacterian al bulbilor.

Când se efectuează recoltarea?

Se recoltează toamna târziu, manual, prin smulgere, sau cu ajutorul unei cazmale. Plantele dislocate e bine sa le fasonăm, adică să le scurtăm rădăcinile și vârful frunzelor.

Se leagă în snopi cu 12-15 plante. Se pot depozita acolo unde temperatura nu coboară sub 2 grade Celsius. O altă metodă este ca prazul să fie însilozat, în șanțuri, unde se acoperă cu nisip.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!