Știri din Moldova

Și producătorii care dețin până la 2 ha de teren agricol arabil, vor beneficia de subvenții

Mai mulți producătorii agricoli micro și mici din Republica Moldova ar putea beneficia de subvenții. Comisia agricultură și industrie alimentară a Parlamentului a aprobat raportul la un proiect de lege pentru modificarea legislației privind subvenționarea.

Potrivit documentului, modificările prevăd includerea unei noi categorii de beneficiari de subvenții – ”producătorul agricol micro”, care deține până la 2 hectare de teren agricol arabil. De asemenea, vor beneficia de subvenții ”producătorul agricol mijlociu”, care deține cu drept de proprietate sau posesie și folosință de la 10 până la 75 de hectare de teren agricol arabil; ”producător agricol mare”, care deține mai mult de 75 de hectare de teren agricol arabil, comunică moldpres.md

Documentul mai prevede eficientizarea procesului de monitorizare privind recepționarea cererilor de acordare a subvențiilor post-investiționale. Se propune prezentarea unor rapoarte de activitate lunar, semestrial și anual, în vederea evitării creării datoriilor față de solicitanții de subvenții. 

Conform datelor oficiale, până la 1 octombrie 2021, au fost recepționate 3143 de cereri de acordare a subvențiilor post-investiționale în sumă de 544,4 mln de lei.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!