Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” a elaborat un nou sistem integrat de măsuri pentru protecția culturilor de câmp în baza realizărilor ştiinţifico-practice obţinute în ultimii 5-7 ani în ţara noastră, care presupune și scoaterea din uz a pesticidelor.
Scopul măsurilor agrotehnice recomandate este crearea condițiilor fitosanitare necesare pentru prevenirea pe terenurile cu semănături a înmulțirii dăunătorilor şi bolilor, dar şi pentru creșterea rezistenței soiurilor sau hibrizilor de plante la agenţii patogeni.
„Sistemul include un set de măsuri şi metode de combatere a dăunătorilor şi a bolilor culturilor de câmp, precum şi a buruienilor. Acesta este destinat specialiștilor în protecția plantelor şi altor categorii de lucrători din sectorul agricol”, indică conducerea Institutului „Selecţia”.
„În condiţiile pedoclimatice actuale ale Republicii Moldova, culturile agricole sunt atacate de peste 270 de boli, specii de dăunători şi buruieni. Printre cele mai periculoase boli sunt: făinarea cerealelor, putregaiul rădăcinilor cerealelor, rugina brună, tăciunele etc. Un pericol deosebit prezintă dăunători precum: buha semănăturilor, gândacul ghebos, omida de câmp, sfredelitorul porumbului, musca sau păduchele cerealelor”, conform sursei citate.
În consecință, protecția rațională a roadei contra dăunătorilor, bolilor şi buruienilor este unul din principalii factori de creştere a productivității terenurilor agricole. Astfel, evoluția condițiilor social-economice pentru producerea agricolă, inclusiv schimbarea climei, accentuează şi mai mult valoarea economică a protecţiei plantelor.
Aplicarea corectă a măsurilor agrotehnice contribuie la protecţia roadei chiar şi fără aplicarea pesticidelor sau la reducerea esenţială a volumelor de lucrări chimice. De aceea, tendinţa principală în dezvoltarea sistemului integrat de protecţie a plantelor constă, în primul rând, în aplicarea rezonabilă a metodelor agrotehnice.
Noul sistem recomandă, între altele, scoaterea din uz a pesticidelor în corespundere cu unele decizii ale ministerului de resort şi ale Centrului de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar şi a Fertilizanţilor.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!