Pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 5 focare de gripă aviară și un focar de rabie la pisică, în perioada 19 - 26 ianuarie. Despre aceasta informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
ANSA a depistat mai multe focare de influență aviară înalt patogenă în raionul Edineț, s.Tîrnova, 2 focare în raionul Glodeni, com. Danu și 2 focare în raionul Rezina s. Mateuți și s. Păpăuți.
Tot în această perioadă a fost înregistrat un focar de rabie la pisică în raionul Florești, or. Ghindești. Potrivit specialiștilor, cadavrul animalului afectat a fost nimicit, conform procedurilor și au fost întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală.
„Au fost instituite zone de protecție de 3 km și zone de supraveghere de 10 km, unde medicii veterinari desfășoară recensământul exploatațiilor de animale și evaluarea stării de sănătate a efectivelor de păsări”, precizează ANSA.
În acest context, potrivit Agenției, au fost întrunite în regim de urgență, Comisiile Antipiezootice Excepționale care au aprobat Planuri de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939 din 04.08.2008 pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control și combatere a gripei aviare, privind Planul de contingență și Manualul operațional pentru controlul influenței aviare.
Menționăm că, în perioada 16.12.2023 – 26.01.2024 s-au înregistrat 64 de focare de gripa aviară înalt patogenă atât la fauna sălbatică, cât și în exploatațiile nonprofesionale. Au fost raportate 37 de focare în anul 2023 (13 fiind la păsări domestice și 24 la păsări din fauna sălbatică). În anul 2024 au fost raportate 27 de focare, dintre care 22 fiind la păsări domestice și 5 la păsări sălbatice.
„4 focare de gripa aviară au fost deja eradicate cu succes și alte 24 de focare sunt în fază avansată de eradicare, urmând a fi închise în scurt timp”, anunță ANSA.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și la observarea semnelor clinice, să anunțe imediat personalul veterinar.
Citește și: Recomandările ANSA privind prevenirea apariției gripei aviare
Amintim că, pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate 8 focare de gripă aviară la păsările domestice din exploatațiile nonprofesionale, în perioada 12 - 19 ianuarie.
Anterior, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de gripă aviară la fauna sălbatică, în special lebede și un focar de rabie la câine. Despre aceasta a anunțat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Află și: Focar de gripă aviară și de rabie, depistat în R. Moldova
Instituția Publică Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a confirmat gripa aviară la fauna sălbatică în localitatea Cubolta, raionul Sîngerei, pe 16 decembrie.
Ulterior, 65 de lebede au fost găsite moarte pe râul Răut, în sectorul Lunga – Băhrinești, din raionul Florești. Potrivit specialiștilor, gripa aviară ar putea fi cauza acestei tragedii.
Te-ar putea interesa și: 65 de lebede au fost găsite moarte pe râul Răut. Ce spun specialiștii