Fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, afirmă că informațiile privind o eventuală revenire a sa în cadrul organizației sunt premature. Potrivit acestuia, decizia finală nu a fost încă luată și va fi discutată după prima ședință a noului Consiliu al asociației.
Slusari a menționat că, în cadrul Adunării Generale desfășurate recent, au fost aleși un nou Consiliu și un nou președinte al organizației. În perioada următoare urmează să aibă loc prima ședință a Consiliului, în cadrul căreia va fi desemnat noul director executiv.
„Am primit oferta de revenire la asociația Forța Fermierilor, însă am nevoie de ceva timp pentru documentarea situației și discuții cu membrii Consiliului, întrucât în ultimii doi ani nu eram implicat aprofundat în activitatea asociației”, a declarat Alexandru Slusari.
El a adăugat că după ședința Consiliului asociația va veni cu o informare oficială privind deciziile luate.
Precizăm că, actualul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, și-a anunțat demisia în cadrul Adunării Generale a organizației. El a declarat că a informat Consiliul de administrare despre această decizie cu aproximativ patru luni în urmă.
Alexandr Slusari a deținut anterior funcția de director executiv al al Asociației Forța Fermierilor până în martie 2024, când a fost preluată de Alexandru Bădărău.