Potrivit oficialului, fiecare familie va achita primii 110 kWh din factură la tariful aplicat înainte de creșterea prețurilor la energie. Măsura vine în sprijinul populației pentru a reduce impactul costurilor energetice asupra gospodăriilor.
Citește și: Tarifele la energia electrică au fost publicate în Monitorul Oficial
Locuitorii din nordul Republicii Moldova, deserviți de FEE Nord, achită 4,68 lei/kWh, comparativ cu 2,84 lei/kWh până acum. Furnizorul solicitase un tarif de 4,53 lei/kWh.
Pentru consumatorii Premier Energy, tariful a fost stabilit la 4,10 lei/kWh, în creștere de la 2,34 lei/kWh. Distribuitorul ceruse inițial 5,13 lei/kWh.
În același timp, din 20 ianuarie, ar putea fi aplicate tarife diferențiate în funcție de orele de consum. Astfel, pentru consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, a fost stabilit un tarif de 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07:00 și 23:00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 07:00.
Precizăm că, în decembrie 2022, moldovenii au plătit cele mai înalte tarife pentru energia electrică, de 5,91 lei/kWh pentru Premier Energy și 5,6 lei/kWh pentru FEE Nord.