Peste 500 de antreprenori din Republica Moldova au beneficiat de credite prin Programul guvernamental de susținere a antreprenorilor 373, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Valoarea totală a creditelor acordate depășește suma de 2 miliarde de lei, iar investițiile în economia națională se ridică la 3 miliarde de lei.
Investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate circa 7.500 de persoane, iar în viitorul apropiat se estimează crearea a 1.500 de noi locuri de muncă.
„Am fost și vom fi alături de antreprenorii noștri. Iar prin 373 încurajăm investițiile în companiile noastre și în crearea unor locuri de muncă bine plătite aici, acasă” a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Banii au fost direcționați către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, contribuind astfel la susținerea unui segment vital al economiei naționale și, implicit, al Republicii Moldova. Creditele din cadrul Programului 373 permit antreprenorilor să-și dezvolte afacerile, să crească, să progreseze la un nivel superior și să creeze noi locuri de muncă.
Distribuția geografică a proiectelor investiționale acoperă toate raioanele țării, cu valori proporționale numărului de companii din fiecare regiune. Cele mai mari investiții s-au înregistrat în regiunea Centru și municipiul Chișinău, cu peste 1 miliard de lei pentru fiecare regiune. În regiunea Nord, investițiile au atins 549 de milioane de lei, iar în regiunea Sud, inclusiv UTA Găgăuzia, acestea au fost de 250 de milioane de lei. Valoarea medie a creditelor se situează la 3,2 milioane de lei.
Recomandăm și: Cum Victoria Rusnac a dezvoltat afacerea apicolă cu ajutorul programului 373
Programul 373 este solicitat de companii dintr-o gamă largă de domenii de activitate. Cele mai mari investiții au fost realizate în sectorul producției și furnizării de energie, care a atras aproximativ 45% din valoarea totală a proiectelor investiționale. Transportul și depozitarea au constituit un alt domeniu important, având o pondere de 17%, similar cu industria prelucrătoare, care a captat, de asemenea, 17% din total. Investiții notabile sunt realizate și în sectoare precum sănătatea și asistența socială, educația, agrementul și altele.
Programul 373 a fost lansat în iulie 2023, iar în primăvara acestui an, Guvernul a extins accesul la finanțare și a simplificat procedurile. În prezent, IMM-urile din sectorul comerțului (cu excepția celor care comercializează băuturi alcoolice și tutun), precum și cele din domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor, beneficiază de acces mai facil la finanțare. Suma maximă a creditului a fost majorată de la 15 la 40 milioane lei, fiind permisă și finanțarea achiziției de materii prime și materiale necesare producției sau prestării de servicii, în limita a 30% din valoarea proiectului investițional. Totodată, plafonul maxim de garantare a fost crescut de la 40% la 80% din valoarea creditului prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor, iar procedurile bancare pentru acordarea creditelor au fost simplificate.
Creditele oferite prin Programul 373 sunt disponibile în oricare bancă din țară.