Reportaj

Un apicultor din Fălești a adus din Marea Britanie medalii de aur şi argint

Un apicultor din raionul Făleşti a participat la o expoziţie internaţională din Londra, Marea Britanie, şi a revenit acasă cu trei medalii de aur şi una de argint. Eduard Melnic a prezentat la concurs miere din hrişcă şi ricin, pe care o păstrează în ulcele.

"În interior este ceară, apoi miere, iar deasupra un strat de ceară. Nu ajunge lumina soarelui care să distrugă mierea. Produsul poate fi păstrat sute de ani", a declarat Eduard Melnic.

Eduard Melnic recunoaşte că pentru a obţine asemenea rezultate, a studiat foarte mult. A muncit peste 20 de ani la Moscova, iar în 2017, a decis să-şi deschidă acasă o afacere cu albinele. A început cu 30 de stupi, iar acum are 240. Pe lângă prisacă, albinarul a lansat şi o linie de ambalare.

"Prisaca noastră se află acum în Anenii Noi. Dar avem o prisacă mobilă. Avem prisacă pe roţi. Noi nu strângem miere din mai multe flori, dar dintr-o singură specie" explică apicultorul.

Apicultorul spune că în urma succesului obținut în Marea Britanie, a fost invitat să participe la o expoziţie apicolă care se va desfășura în Statele Unite ale Americii.

"Noi vom participa, fiindcă suntem siguri de calitatea mierii noastre. Participarea este gratuită, iar dacă vom câştiga medalia de aur, vom fi promovaţi în SUA de 1.500 de publicaţii."

Eduard Melnic strânge anual câte aproximativ 6 tone de miere pe care o vinde atât în Moldova cât şi în afara ţării.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!