Știri din Moldova

Un grup de producători va beneficia de un grant de 350 mii dolari

 În cadrul programului de granturi “Facilitarea accesului la piețele de desfacere” implementat de Proiectul “Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P), la data de 20 aprilie curent, a fost semnat un contract dintre Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură cu un grup de producători, care vor beneficia de grant în valoare totală de 350 mii dolari SUA.

Sprijinul financiar va fi întrebuințat pentru construcția unui depozit frigorific pentru păstrarea merelor, cu capacitatea de 1050 tone, precum și pentru construcția a două camere de pre-răcire.

De menționat, că de la început, prin intermediul proiectului MAC-P au fost înregistrate 64 grupuri de producători. În cadrul programului de granturi investiționale destinate grupurilor de producători, au fost debursate resurse de grant în valoare de 10,9 milioane dolari SUA, către 39 grupuri de producători agricoli.

Reamintim că, în cadrul proiectului sus menționat, grupurile de producători format din cel puțin 5 membri din domeniile horticol (cultivarea fructelor, nucilor și strugurilor), cel de colectare și procesare a laptelui și mierii, au avut posibilitatea să beneficieze de un grant în sumă de până la 350 mii dolari SUA.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: aipa.gov.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!