Știri din Moldova

Un tânăr din Cahul a construit o seră din 70.000 de sticle

Un tânăr din Cahul a decis să facă o seră din 70.000 de sticle, care nu au fost reciclate și riscau să ajungă, pur și simplu, la gunoi. Agricultura l-a atras întotdeauna pe Victor Voina, tânărul care este proprietarul unei mici ferme din Cahul.

În Cahul, familia Voina a deschis un restaurant care, în scurt timp, a devenit unul dintre cele mai de succes din oraș. Ca și oricare alt local mare, restaurantul genera o mulțime de deșeuri, care nu puteau fi reciclate în raion. Dar cea mai gravă problemă era faptul că se adunau foarte multe sticle goale.

Așa că Victor a decis să ofere o nouă șansă sticlelor utilizate. Întrucât sunt un termoconductor destul de bun, tânărul s-a gândit că acestea ar trebui să degajeze o cantitate suficientă de energie termică, astfel încât să încălzească o seră întreagă, fără a fi utilizate alte surse de căldură.

Ideea de a construi sera din sticle a fost susținută și în cadrul unui proiect de granturi, astfel că tânărul a început construcția. Sticlele sunt aranjate orizontal, legate cu sârmă și acoperite cu ciment.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: tv8.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!