Știri din Moldova

Vasile Șarban: ”Nu toată suprafața preconizată s-a însămânțat, din motiv că avem un sezon agricol întârziat”

Vasile Șarban, șef de direcție la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului ne-a comunicat că grâul de toamnă a fost semănat pe o suprafață de circa 318 mii ha, iar acum sunt în toi lucrările de primvără, fiind cultivate alte culturi agricole. Totodată, specialistul de la MADRM a precizat că din motiv că avem un sezon agricol întârziat în acest an, unele culturi abia urmează să fie semănate.

Agricultorii au început lucrările în câmp, în pofida condițiilor climaterice din această perioadă, cu temperaturi destul de scăzute comparativ cu anii precedenți, însă culturile cerealiere trebuie cultivate.

”Noi avem prognoze clare despre suprafețele cultivate în acest an. Au fost semănate suprafețe de 401 mii ha, echivalente cu cele din toamna anului 2019. Grâu de toamnă a fost semănat pe o suprafață de circa 318 mii ha, orz pe 55 mii ha, rapiță – pe 43 mii ha, 510 mii ha de porumb, 363 mii floarea- soarelui, în rest se repetă media multianuală la alte culturi. Grâul de primăvară este semănat pe o suprafață de circa 2 mii ha” ne-a precizat Vasile Șarban.

Specialistul din cadrul MADRM susține că în cazul dacă va surveni înghețul târziu de primăvară, așa cum s-a întâmplat în alți ani, faptul că unele culturi au fost semănate recent, vor fi scutite de efectele temperaturilor negative pe timp de noapte.

”Pentru porumb, chiar este nevoie de o temperatură mai înaltă, la patru terminale abia urmează să fie cultivat, dar în rest, producătorii au semănat și floarea-soarelui. Este clar că nu toată suprafața preconizată s-a însămânțat, din motiv că avem un sezon agricol întârziat în acest an. Vedem cum vor fi temperaturile din ultima decadă a lunii aprilie. Dar cred că acest lucru nu va influența negativ recolta 2021, pentru că astfel evităm înghețurile târzii de primăvară, nu știm vor fi sau nu, dar culturile vor fi ferite de acestea, în caz dacă vor apărea la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, când de obicei, au mai fost înregistrate” a menționat Vasile Șarban.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!