Știri din Moldova

Vernisajul Vinului: Noul format a adunat peste 1500 de vizitatori

Author: AgroExpert
Vernisajul Vinului: Noul format a adunat peste 1500 de de vizitatori - agroexpert.md

Este deja o tradiție, ca în fiecare primăvară, amicii Vinului Moldovei să-și dea întâlnire la „Vernisajului Vinului”. În acest an, la cea de-a XXI-a ediție a evenimentului, peste 1500 vizitatori au avut ocazia să cunoască istoriile celor peste 70 de producători.

Noutatea ediției au fost sesiunile B2B, dedicate întâlnirilor de afaceri dintre reprezentanții vinăriilor și reprezentații rețelelor de distribuție. Timp de 2 ore, participanții au avut  oportunitatea să discute, să stabilească contacte și să încheie parteneriate care vor contribui la creșterea și diversificarea rețelei de distribuție.

 Ștefan Iamandi, director, Oficiul Național al Viei și Vinului:

„Este o ediție care vine cu noutăți pentru sectorul vinicol și în special pentru vinificatorii care muncesc zi de zi pentru ca brandul de țară, Vinul Moldovei să fie recunoscut la nivel internațional și apreciat de consumatorii de pe piețele externe. Noul format al evenimentului include sesiunea B2B, care constituie o bună oportunitate pentru vinificatori de a-și extinde rețeaua de distribuție în marile magazine din țară, de a fi incluși în cartea vinurilor din restaurante, de a aduce Vinul Moldovei pe mesele cât mai multor consumatori și de a fi remarcați de profesioniștii din domeniu. Este o sesiune organizată în premieră, care cu siguranță va deschide noi oportunități, va facilita încheierea de noi înțelegeri pentru producătorii de vinuri. Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) are mandatul de a promova vinificatorii reuniți sub umbrela brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și imaginea produselor vitivinicole pe piața internă și internațională. De aceea, vom continua să muncim pentru a crea un mediu favorabil pentru atingerea acestor obiective.”

Andrian Digolean, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Vernisajului Vinului este un eveniment emblematic, devenit un brand, un eveniment pe care cunoscătorii nu-l scapă din vedere.Vreau în acest sens să menționez câteva evenimente importante, din ultimii 10 ani,  ale Oficiul Național al Viei și Vinului: în 2015, s-a trecut la sistemul european de clasificare a vinurilor, am început să producem vinuri cu Indicație Geografică Protejată și cu Denumirea de Origine Protejată, au fost create cele trei asociații, am început să producem aceste vinuri minunate, care ne scot în evidență și exact prin „terroir”-ul nostru deosebit.La fel a fost creat sistemul informațional automatizat – Registrul Vitivinicol. Un alt succes remarcabil este faptul că, în cei 10 ani am reușit să exportăm vinuri în peste 95 de țări din toată lume. Turismul vitivinicol s-a dezvoltat vertiginos, or acest lucru înseamnă dezvoltarea economiei țării și recunoaștere la nivel internațional. Toate aceste succese sunt datorate în exclusivitate, muncii dumneavoastră, dragostea pe care o aveți față de această licoare bahică, grație faptului că v-ați unit și ați înțeles că doar uniți fiind putem dezvolta țara, putem dezvolta sectorul vitivinicol. Dumneavoastră sunteți un exemplu și pentru celelalte sectoare din sectorul agroalimentar.”

Degustările și prezentările de vinuri destinate publicului larg și pasionaților de vinuri au inclus peste 300 de vinuri albe și rosé, perfecte pentru a fi savurate în sezonul estival.

Pe parcursul evenimentului, vizitatorii au avut posibilitatea să-și dea votul pentru cel mai bun alb și pentru cel mai bun vin rosé. Astfel, trofeul pentru „Vernisajul în Alb” a fost oferit producătorului „Vinăria din Vale” pentru vinul „7 Coline Viorica&Bianca”. 

La categoria „Vernisajul în Rosé”, premiul mare a fost adjudecat de vinăria „Cricova” pentru vinul „Wild Feteasca Neagră Rose”. 

Vernisajul Vinului este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Despre Vernisajul Vinului

Vernisajul Vinului este un eveniment select, dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinurilor de calitate și se desfășoară sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de două ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă. Vernisajul Vinului își propune să stimuleze consumul responsabil al vinurilor îmbuteliate pe piața internă, creșterea culturii de consum a vinului de calitate, precum și crearea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!