Știri din Moldova

VIDEO | Lebedele de pe un lac din raionul Florești, o adevărată atracție pentru turiști

Cu fiecare an, numărul lebedelor de pe lacul din satul Putinești, raionul Florești, crește. Fenomenul este privit de localnici ca o binecuvântare. Lebedele grațioase bucură ochii sătenilor deja de zece ani și sunt o adevărată atracție pentru turiști.

Casa Eudochiei Antoci este situată chiar pe malul iazului. Lebedele vin până la puntea din ogradă, unde nepoțeii le dau câte ceva de ciugulit.

 

„Mă trezesc dimineața și nu mă satur să le privesc. Sunt foarte frumoase, ba sunt în dreapta, ba în stânga, ba în drept cu casa noastră. Ele vin până la punte și mai ciugulesc. Mai rămân, vreo câteva mai vin până toamna târziu, cred că iernează prin stuf. Cum se desprimăvărează ele sunt deja pe iaz. Am numărat și 110 și 60 și 70 de lebede”, a spus Eudochia Antoci.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: nordnews.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!