Știri din Moldova

VIDEO: Mai multe localităţi din ţară, afectate de ploile şi grindina din ultima perioadă

Ploile şi grindina din ultima perioadă au făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. Cea mai dificilă misiune revine agricultorilor, care suportă deja pagube în urma precipitaţiilor abundente. Din cauza verii întârziate şi a timpului posomorât, aceştia nu reuşesc să îndeplinească la timp lucrările agricole. În nordul ţării a plouat zilnic, iar consecinţele nu au întârziat să apară.

Mihai Eftodi cultivă în satul Ocolina din raionul Soroca un hectar de căpşuni şi 300 de hectare de livezi de mere. Nici nu au început a se coace că deja, din cauza ploilor abundente, căpşunile au prins mucegai. Întrucât aceste culturi nu pot fi prelucrate cu substanţe împotriva dăunătorilor, agricultorii înregistrează pierderi enorme.

„Nu am putut aplica produsele de uz fitosanitar din motiv că plantele erau cu frunza umedă. A fost o umiditate foarte mare, chiar şi ceaţă densă, ploi continuu, ceea ce nu ne-a permis să intrăm cu mijloacele tehnice pe câmp pentru a efectua lucrările de protecţie. Asta a dus la apariţia bolilor”, explică agricultorul Mihai Eftodii.

Și pomii fructiferi au fost afectaţi.

„Este mult mai greu a trata decât a preveni aceste boli, însă ne luptăm şi sperăm să avem o roadă de calitate şi bogată”, apune fermierul.

Situaţia nu este îmbucurătoare nici la culturile cerealiere de prima grupă. Dacă în anii precedenţi agricultorii aşteptau ploi, acum cu greu fac faţă intemperiilor. Pavel Cebotari din satul Căinarii Vechi creşte grâu pe o suprafaţă de 500 hectare. Nu reuşeşte să-i administreze îngrăşăminte la timp, iar unele fire deja au fost afectate.

„Am stropit o dată şi deja mai stropim încă o dată. Grâul se începe a coace, el a înflorit, nu putem lucra o zi întreagă. Aşteptările sunt mari. Iată eu lucrez de 50 de ani şi nu am văzut aşa grâu bun la final la recoltare”, spune agronomul Pavel Cebotari.

Ploaia a făcut ravagii și în stânga Nistrului. Sâmbătă după amiază, grindina cât oul de prepeliţă a lovit câteva localităţi din raionul Camenca. Potrivit presei regionale, au avut de suferit satele Ocniţa şi Hrustova.

În urma precipitaţiilor abundente, un afluent al Nistrului a ieşit din albie şi a inundat satul Ocniţa.

Imaginile de la martorii oculari vorbesc de la sine. În video se vede cum un bărbat încearcă să-şi protejeze maşina de grindină, acoperind-o cu covoare.

Deocamdată, nu se cunoaşte amploarea pagubelor şi dacă a avut cineva de suferit. 

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!