Și-a creat o seră cât toată grădina de lungă și crește în ea răsaduri de roșii, castraveți, ardei și chiar varză numai bună pentru salată. Vorbim despre agricultorul din satul Slăbozia din raionul Ștefan Vodă Dumitru Pereman, care a îmbrățișat dragostea de legumicultură de la părinți și o practică pe parcursul întregii vieți.
Luna aprilie este tocmai prielnică pentru plantarea răsadurilor, totuși pentru a avea roadă bună ai nevoie de cunoștințe în domeniu. Pentru a avea legume bune bărbatul și-a transformat toată grădina cu lungimea de 45 de metri în solar și crește legume în teren protejat, transmite studio-l.online.
În solarul lui Dumitru Pereman roșiile sunt deja înflorite. Munca în seră începe din iarnă spune bărbatul care afirmă că trebuie să iubești legumicultura pentru a avea legume frumoase și gustoase. În cei 4 ari de solariu bărbatul are deja varză. Plantarea roșiilor în sere și solarii trebuie realizată corect, altfel, dacă unele lucrări sunt neglijate, este afectată calitatea și productivitatea plantelor.
Specialistul recomandă de plantat răsadul bine dezvoltat, călit, cu sistem radicular dezvoltat, cu vârsta de 50-55 de zile, la prima inflorescență. Calitatea substratului pentru producerea răsadului este la fel de important. Pentru o bună dezvoltare a răsadului, temperatura din spațiul protejat nu trebuie să coboare sub 18 grade Celsius noaptea, iar ziua să fie de 22-24 de grade Celsius.
Temperatura solului trebuie să depășească 10 grade Celsius, pentru o bună dezvoltare a sistemului radicular, iar pentru un rezultat bun, este necesar de aplicat mai multe metode de stârpire a dăunătorilor. Dumitru afirmă că își crește singur materialul săditor, iar toate plantele sunt crescute din semințe.