Moldova

VIDEO: Un tractor fabricat în 1966 a devenit simbolul al muncitorilor din Oclanda, Soroca

După ce timp mai bine de 55 de ani a lucrat şi a cutreierat pământurile, astăzi a devenit un simbol al oamenilor care mai muncesc în câmp. Vorbim despre un tractor fabricat în 1966 şi care a fost instalat pe un postament în satul Oclanda, raionul Soroca. Monumentul a fost construit pe un deal şi poate fi văzut atât de locuitori satului, cât şi de cei care zilnic merg în câmp.

Ideea de a urca tractorul pe un postament era visul lui Igor Cebotari, care mai mulţi a lucrat cu el terenurile. Bărbatul însă a decedat, iar astăzi tatăl acestuia, Pavel Cebotari, a decis să-i îndeplinească dorinţa. Astfel, tractorul a fost instalat pe un câmp din satul Oclanda, raionul Soroca, acolo unde poate fi văzut de zeci de oamenii, relatează Moldova 1.

„Ideea îi aparţine fiului meu. El a zis că la mulţi oameni din diferite domenii sunt ridicate în cinstea lor monumente, oameni de cultură, dar trebuie să facem un monument şi pentru oamenii care au muncit, muncesc şi îşi dau şi viaţa pentru această meserie. Am pus acest tractor aici pentru ca oamenii să ştie că noi suntem cei care lucrăm pământul, dar şi cei care păzesc pământul”, a relatat Pavel Cebotari, antreprenor.

Oamenii care trec prin zonă, în special agricultorii, spun că sunt mândri de meseria lor, iar acest monument este dedicat celor care muncesc cu ardoare terenurile.

„El se uită la sat şi el nu are cuvinte să vorbească, nu poate vorbi să spună la toţi oamenii care merg cât eu am lucrat, cât eu am făcut şi care este preţul acestui tractor. El o activat şi la culturi de câmp, şi în livadă. A fost implicat în toate lucrările agricole”, a spus Alexei Timofei, fermier.

„De câte ori mergem, ne uităm la dânsul, suntem mândri cu acesta. În cinstea la tractorişti, un monument pentru toţi băieţii care lucrează. Rămâne o amintire pentru toţi”, a spus Alexandru Pînzari, mecanic.

Acest monument este singurul de acest fel din ţara noastră.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!