Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a întâlnit cu omologii din Lituania, Letonia, Estonia pentru a discuta despre planificarea căilor logistice din Republica Moldova și Ucraina. Aceasta reieșind din starea căilor ferate din ambele state și din capacitatea acestora de transportare a cerealelor destinate exportului spre UE.
Vladimir Bolea împreună cu oficialii țărilor baltice au efectuat o vizită la porturile ucrainene, însoțiți de ministrul ucrainean Mykola Solski. Totodată, aceștia au discutat despre facilitarea exportului de mărfuri agricole autohtone și a tranzitului coordonat de mărfuri agricole din Ucraina, se arată în comunicatul emis de Ministerul Agricuturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Ca urmare a vizitei ministrului MAIA la Bruxelles și a negocierilor pe care le-a avut cu oficialii europeni, Republica Moldova a fost inclusă în Platforma creată de Comisia Europeană, întru gestionarea crizei grânelor, alături de cele cinci state membre a UE (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria și Slovacia). Despre aceasta a comunicat Vladimir Bolea.
„Republica Moldova a fost invitată să fie parte a platformei și să participe la cea de-a treia reuniune în zilele următoare. Este important ca să întreprindem toate acțiunile ce vor reduce timpul de trecere a frontierei pentru produsele agricole, să îmbunătățim infrastructura de la punctele de trecere, astfel încât tranzitarea cerealelor ucrainene să aibă loc în regim fluidizat”, a declarat oficialul.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!