Agricultorii așteaptă mai mult ca oricând motorina promisă din partea României, mai ales că lucrările agricole sunt în toi. Deși lista beneficiarilor a fost publicată de AIPA, la sfârșitul lunii aprilie, deocamdată nu se știe exact data când motorina va ajunge în Moldova. Vicepreședintele Comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, Vladimir Bolea, susține că motorina va ajunge la agricultori până la recolta de vară.
Potrivit deputatului PAS, Vladimir Bolea, agricultorii care știu că au fost selectați să beneficieze de motorina acordată de Guvernul României, nu au motive de îngrijorare, chiar vor primi cantitatea de motorină în această vară.
”Partea română este în procesul organizării licitației pentru serviciile de transportare a motorinei, imediat cum are loc licitația în România, motorina va ajunge în Moldova. Credem că până la recolta de vară, din iunie, motorina va fi livrată deja agricultorilor din Moldova. AIPA a finalizat procesul de stabilire a cuantumului de motorină din ajutorul extern acordat de către România și publicat lista potențialilor beneficiari, la sfârșitul lunii aprilie, pe 28 aprilie, când au fost anunțați nominativ beneficiarii. Toți agricultorii care au fost eligibili, au fost acceptați, numai vreo 6 agricultori nu au fost acceptați, este lista publicată pe site-ul Agenției de Intervenție și Plăți, fiecare agent economic poate verifica, în baza codului fiscal ce cantitate va primi. A fost un algoritm bine pus la punct, am participat și eu la ședința comună cu agricultorii ” a declarat Vladimir Bolea.
Faptul că avem un guvern demisionar, nu constituie nicio barieră pentru a recepționa ajutorul umanitar, destinat susținerii agricultorilor afectați de secetă în 2020.
”Toate formalitățile care au fost necesare de efectuat din partea noastră, au fost făcute, chiar nu are nicio treabă acum Guvernul nostru, acum așteptăm să fie finalizate procedurile corespunzătoare în România. Ba mai mult, pot să vă spun, că la noi este deja stabilit și lanțul de benzinării care va depozita motorina până aceasta va fi ridicată de beneficiari. Este vorba de Tirex Petrol, din motiv că are cele mai multe benzinării pe teritoriul întregii țări și are capacitatea de a depozita cele 6000 de tone de motorină. Agenția Rezervelor de Stat și Guvernul au semnat contractul, pentru a garanta că agricultorul nu va achita nici un ban pentru a-și lua cantitatea de motorină” a explicat Vladimir Bolea.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!