Uniunea Europeană este unul din partenerii importanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), prin urmare, pe parcursul ultimilor ani, cooperarea internațională s-a bazat pe consolidarea cadrului normativ și al standardelor naționale pentru ajustarea acestora la modificările operate în actele Uniunii Europene de referință. Vladislav Cotici, directorul general al ANSA, a sistematizat asistența oferită de partenerii de dezvoltare pentru implementarea unor proiecte de perspectivă pentru Moldova.
”S-au făcut eforturi pentru consolidarea capacităților instituțiilor implicate în controlul produselor alimentare, precum dezvoltarea unei colaborări coordonate și armonizate între acestea, în vederea asigurării unei gestionări integrate a alimentelor pe întreg lanțul alimentar. Se fac eforturi consolidate pentru elaborarea și implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului atât pentru piețele interne, cât și pentru import/export. La fel, fortificarea procesului decizional în baza analizei riscurilor, inclusiv a capacităților de evaluare a riscurilor. Desigur, este important și consolidarea rolurilor și responsabilităților părților interesate de managementul controlului produselor alimentare pentru asigurarea înțelegerii adecvate și a competențelor în gestionarea siguranței alimentelor pe întreg lanțul alimentar.
Directorul ANSA a făcut referință la câteva proiecte și programe de dezvoltare implementate în Moldova cu suportul UE.
”Aș menționa în primul rând proiectul Twinning: „Sprijin continuu pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranța alimentelor în Republica Moldova”, care prevede consolidarea capacităților instituționale ale beneficiarilor proiectului, cum ar fi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Misiunea experților pe termen scurt prevede evaluarea legislației privind produsele de origine animală, bunăstarea și sănătatea animalor și a standardelor de comercializare a produselor de origine animală. La fel, prevede evaluarea Planului național de monitorizare a reziduurilor din carnea de pasăre și ouă, lapte de bovină, monitorizarea și supravegherea, evaluarea riscurilor produselor alimentare. Astfel, pe parcursul anului 2021, sunt preconizate activități de suport pentru operatorii din business-ul alimentar, în vederea pregătiri acestora pentru susținerea auditului Uniunii Europene, dar și activități de instruire a inspectorilor ANSA în același context” a detaliat Cotici.
Șirul proiectelor realizate cu susținerea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, prin oferirea unor granturi sau prin acordarea suportului instituțional agenției este unul lung.
”Suntem foarte recunoscători partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, pot menționa oferirea unui grant din partea Comisiei Europene în sumă de până la 129 mii euro pentru proiectul ce prevedea măsuri de protecție întreprinse împotriva pestei porcine africane (PPA) în Moldova. Un alt proiect s-a axat pe furnizarea de truse de diagnostic de laborator către Laboratorul Național de Referință al ANSA prin ”Programul “Dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova”. Ne-am propus să oferim suport personalului laboratorului în validarea metodelor și livrarea kiturilor de diagnostic la laboratorul național de referință al ANSA, în sprijinul implementării monitorizării și supravegherii anuale a programului pentru bolile animalelor. Sub auspiciul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în perioada iunie 2018-mai 2019, a fost organizată licitația pentru procurarea consumabilelor pentru Centrul Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV). Astfel, în anul 2020, au fost acordate CRDV-lui echipamente și consumabile în valoare totală de peste 13 500 Euro, iar donator a fost Uniunea Europeană” a spus directorul ANSA.
Vladislav Cotici a amintit și despre Acordul între ANSA a Republicii Moldova și ANSVSA a României privind acordarea de asistență financiară nerambursabilă pentru realizarea supravegherii, controlului și eradicării rabiei la vulpe în zona – tampon stabilită pe teritoriul Republicii Moldova.
”Obiectivul programului a fost distribuirea momelilor cu vaccin antirabic pentru imunizarea vulpilor, precum și pentru testele de laborator efectuate pentru diagnosticarea rabiei, monitorizarea ingestiei vaccinului, determinarea eficienței vaccinării antirabice și determinarea titrului viral. Aceste activități se încadrează în asistența Uniunii Europene pentru implementarea Programului de vaccinare anti-rabie, pentru o suprafață de 50 km la granița cu România pe teritoriul Republicii Moldova (pe o lungime de 12.700 km2).Un proiect important este G2G privind sporirea gradului de implementare a atribuțiilor oficiale ale ANSA. Proiectul a avut drept obiectiv îmbunătățirea sistemului ANSA în vederea desfășurării atribuțiilor oficiale în domeniul fitosanitar, veterinar și siguranței alimentelor. Aceasta contribuie la îndeplinirea angajamentelor interne și externe pentru creșterea posibilităților de export a Republicii Moldova” a menționat Cotici.
Totodată directorul ANSA a subliniat că în prezent în derulare avem Proiectul „Suport instituțional în agricultura ecologică din Republica Moldova”, care se bazează pe rezultatele obținute din proiectul anterior focusat pe dezvoltarea agriculturii ecologice în Republica Moldova și pe necesitatea de consolidare a administrației de stat responsabile de acest sector.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!