Fitotehnie

Debutul sezonului de plantare: Cum pregătim terenul

Author: AgroExpert
sezon de plantare - agroexpert.md

Debutul noului sezon de plantare a început, iar sfaturile specialiștilor sunt mereu bine-venite. Iată câteva sfaturi despre cum ar trebui să pregătiți solul. Încă de la început de plantare trebuie să cunoaștem că unele plante perene, fie legume, dar și pomi fructiferi, au o capacitate mare de înrădăcinare, uneori de aproape 3 m adâncime. De asemenea, stratul cel mai important pentru plantă (de unde își extrage majoritatea nutrienților) se află în intervalul 15 – 80 cm.

Pregătirea terenului

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că avem un teren liber și că am eliminat orice fel de buruieni sau pomi fără valoare economică. Dupăa aceasta curățare, urmează nivelarea terenului.

Pentru a crea cele mai bune condiții pentru viitori pomi fructiferi sau legume, este bine sa facem gropile cu 1-2 luni înainte de momentul plantarii.

De asemenea, o altă lucrare ce merita făcută este desfundarea solului, la o adâncime de 40-60 cm. Prin acest mod, solul mai fertil de deasupra este îngropat mai jos, la baza rădăcinilor. Deși este o lucrare mai costisitoare, avantajele sunt sesizabile în privința dezvoltării plantelor și implicit a producției.

Fertilizarea

În privința fertilizării se recomanda 6-8 kg de bălegar la metru pătrat, care ar trebui adăugat cât mai adânc, odată cu operațiunea de desfundat. Se mai adaugă și 40-50 de grame de superfosfat și 15-20 de grame de sare potasică.

Dimensiuni gropi și tipuri de straturi

Dimensiunile gropilor sunt în general 50x50x50, dar pot exista diferențe în funcție de pomii fructiferi pe care doriți să-i plantați. Apoi, în funcție de specia plantată, putem realiza straturi ridicate ori coborâte sau putem planta pe biloane.

De exemplu, straturile mai ridicate de pământ se fac pentru cultivarea de legume, acolo unde zona este mai umeda, cu precipitații, tocmai pentru ca apa sa nu băltească lângă plantă. Se poate lăsa o potecă de 30 cm între rânduri, pentru acces.

 

Se cultivă și pe biloane (valuri de pământ), în cazul verzei sau tomatelor, deoarece prin acest mod terenul se încălzește mai repede.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!