Știri din Moldova

Agricultura din țară trebuie să se orienteze spre procesarea cerealelor

Agricultura din Moldova trebuie să se orienteze spre procesarea cerealelor pentru export, fapt ce va asigura venituri mai mari în economie.

Totodată, e nevoie de majorarea cotei de export pentru prunele moldovenești, mai ales în stare proaspătă. Sunt recomandări ale echipei economice germane de consultanță în domeniul economic „Berlin Economics”, care a elaborat un studiu privind exportul produselor agricole moldovenești în Uniunea Europeană. Rezultatele studiului au fost prezentate la Chișinău, în cadrul unei ședințe la care a participat și ministrul agriculturii și industriei alimentare, Viorel Gherciu. Consilierul german de politică economică, Ricardo Giucci, a menționat că Republica Moldova are potențial mare de export a strugurilor și merelor.

„Majoritatea produselor horticole sunt exportate în Federația Rusă. Însă, pentru a înregistra o evoluție ascendentă a valorii produselor horticole în Uniunea Europeană și pentru a obține avantaje competitive pe termen lung, sectorul horticol are nevoie de diversificare, investiții și dezvoltare axată pe inovații, în conformitate cu rigorile Uniunii Europene”, a menționat expertul german, citat într-un comunicat de presă al ministerului.

Potrivit ministrul Viorel Gherciu, agenda Guvernului de la Chișinău are ca prioritate sporirea accesului producătorilor agricoli pe piețele externe.

„Astfel, avem nevoie de recomandări pentru acțiuni concrete. Prin prisma analizelor elaborate, vor fi informați producătorii agricoli despre noile oportunități și vom putea crea noi condiții de facilitare a exportului de produse agricole”, a notat oficialul.

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!