Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) s-a întâlnit, cu reprezentanții asociațiilor agricole din Republica Moldova pentru a discuta despre obstacolele identificate în procesul de subvenționare și propunerile de modificare a Regulamentului privind subvenționarea investițiilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
În cadrul întâlnirii s-a abordat aspecte care în opinia asociațiilor agricole trebuie modificate, deoarece ar crea careva impedimente în procesul de punere în aplicare a Regulamentului menționat. Reprezentanții asociațiilor agricole și-au exprimat opiniile și preocupările cu privire la aceste modificări.
Scopul este de a asigura că subvențiile în agricultură rămân relevante și eficiente pentru susținerea fermierilor moldoveni, care fac și vor să facă agricultură performantă, competitivă și care contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului, se arată în comunicatul emis de MAIA.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre modificările propuse în contextul necesității de a deține un proiect investițional pentru unele măsuri de subvenționare. Aceste ajustări au fost prezentate pentru a îmbunătăți procesul de accesare a fondurilor și pentru a spori transparența și eficiența proiectelor agricole.
„Subvențiile trebuie să contribuie la ridicarea productivității, calității și competitivității producției. Banii publici trebuie folosiți eficient pentru ca produsele cu valoare adăugată să contribuie la creșterea economică a sectorului și bunăstarea agricultorilor”, a menționat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!