Știri din Moldova

Câte cereri de acordare a subvențiilor au fost autorizate spre plată

Author: AgroExpert
subvenții agricultura - agroexpert.md

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că este în plin proces de examinare și autorizare spre plată a cererilor de acordare a sprijinului financiar recepționate în anul 2023.

Astfel, în perioada 19 - 23 februarie s-a reușit autorizarea spre plată a 85,54 milioane de lei, după cum urmează:

  • Plăți complementare: 572 de cereri în valoare de 68,57 milioane de lei;
  • Post investiții: 17 de cereri în valoare de 13,5 miliopane de lei;
  • Cereri de implementare a proiectelor prin abordarea Leader: 35 de proiecte în valoare de  1,2 milioane de lei;
  • Subvenții în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural: 5 cereri în valoare de 2,27 milioane de lei.

Pentru anul 2024, conform Legii bugetului de stat, mărimea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural constituie 1,6 miliarde de lei.

Precizăm că, în anul 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat un număr record de cereri cu privire la acordarea sprijinului financiar. În urma estimărilor, cele mai multe cereri au fost depuse de producătorii agricoli din Cahul, Orhei și Briceni. Despre aceasta au precizat reprezentanții AIPA într-un răspuns pentru AGROEXPERT.

Află și: AIPA: Fermierii au solicitat în 2023 un număr record de subvenții

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!