Dmitrii Pliușciov este un tânăr din capitală care de aproape 3 ani încearcă să promoveze micro-plantele crescute cu multă pasiune și pricepere, activitate care a pornit din ideea de a garanta produse autohtone pentru toți doritorii de a adopta un stil de viață sănătos.
Microplantele, denumite și microgreens sau vlăstari – sunt plante tinere, aflate în primul stadiu de dezvoltare. Se consumă simplu și sunt considerate de nutriționiști super-alimente, datorită conținutului ridicat de substanțe benefice, precum mineralele și vitaminele.Micro-plantele conțin de la 4 până la 40 de ori mai mulți nutrienți decât planta matură.
”Ideea mi-a venit după ce am participat la programul Work and Travel, plecând în SUA, am lucrat la un restaurant de 4 stele dintr-un parc național american, aceasta s-a întâmplat prin anul 2011. Acolo am văzut și am gustat prima dată frunzele baby, am fost bucătar pe atunci, iar micro-verdețurile erau o noutate pentru mine. Când am revenit acasă, am cercetat domeniul cu soția mea și am decis să creștem și noi în Moldova aceste verdețuri minune” ne-a povestit Dimitrii.
La început, tinerii au crescut acasă, în apartament pentru consumul propriu micro-plante precum ridichea, muștarul și floarea-soarelui, iar ulterior s-au împărțit cu rudele, prietenii care au început să cumpere pentru consum și să recomane treptat și altor persoane.
” Noi la început am propus prietenilor noștri ca să vedem ce părere au și așa a sporit interesul și consumul. Ei ulterior au început a cumpăra diferite micro-plante și să recomande altor persoane și astfel a început o promovare vie, probabil cea mai eficientă” și-a amintit Dimitrii.
În 2018 au decis să își extindă activitatea și au deschis compania lor, iar din luna octombrie s-au mutat într-un spațiu închiriat, cu posibilitatea de a crește mai multe plante.
” Am hotărât să ne concetrăm energia în această activitate, tot atunci am început și procedura de certificare în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale. De asemenea, am mers personal să discut cu proprietarii restaurantelor, pentru a promova aceste produse, am făcut cunoștință cu bucătarii-șefi, care au apreciat micro-plantele. Vreau să vă spun că nu au negociat prețurile, deoarece înțeleg că este vorba de adevărate bogății în firicele firave ale plantelor, pline în nutrienți importanți. Dar de fapt prețurile la toate verdețurile noastre sunt la fel ca și în alte țări. Proprietarii restaurantelor au reacționat destul de bine, pot să spun că numai 25 % știau despre ce este vorba, iar 75 % deși nu știau despre micro-plante multe informații, erau curioși și dispuși să le includă în meniul restauranului lor. Eu înțelegeam că mai aveam de lucrat la calitate. Mereu urmăresc alți producători, de nivel mondial și înțeleg unde mai avem de muncit, la început nu aveam semințe organice, dar majoritatea ne-au susținut și ne-a acceptat produsele” a recnuoscut Dimitrii.
Întrebat cum își convinge consumatorii să cumpere micro-plante, mai ales pentru prima dată, Dimitrii ne-a explicat că la fel cum unii preferă roșiile coapte, iar alții adoră aceste legume mai verzi, exact așa este și în cazul plantelor promovate de el.
” Micro-plantele sunt un aliment al viitorului, au un efect benefic asupra organismului, care absoarbe circa 80 % din nutrienți, cu alte cuvinte, mănânci puțin, dar primești mult.Înțelegeți noi de fapt avem aceleași plante la diferite etape de dezvoltare, de la germeni, lăstari și plante care se dezvoltă mai departe. Noi recoltăm micro-plantele în trei etape, de la 7-21 zile, după germinare, când apar primele frunze, dar au dimensiuni până la 8 cm. Ulterior aceleași plante pot fi consumate în perioada de la 21-30 de zile, depinde de prefrințele fiecăruie. Noi avem o gamă variată de la valeriană, ridiche, floarea-soarelui, mazăre, broccoli, rucola, coriandru, busuioc, muștar și altele,toate crescute ecologic. Cele mai solicitate rămân a fi mazărea, floarea-soarelui, broccoli și varza.
Dmitrii susține că crește micro-plantele în condiții optime și numai cu substanțe organice, utilizând anumite ingrediente antibacteriane pentru a evita apariția unor potențiale probleme în procesul de dezvoltare a aplantelor.
” Ceea ce noi trebuie să adăugăm sunt niște substanțe antibacteriene, dar la fel au natură organică, nu folosim îngrășăminte, semințele sunt cumpărate de la producători de încredere, care dețin toate certificatele de calitate necesare.Un aspect important este temperatura din încăperea unde cresc micro-plantele, pe care o aerisim foarte bine, unde umiditatea este de până la 60%, iar gradele sunt în limita de 16-21 grade Celcius.
În prezent antreprenorul susține că reușește să crească în jur de 8.500 de caserole pe lună de micro-verdețuri.
” Teoretic avem posibilitatea de a dubla această cantitate,dar din motiv că este vorba de produse care urmează a fi consumate în stare proaspătă, preferăm să ne asigurăm că vom avea consumatori, ulterior vom spori cantitatea, fără îndoială. Am început negocierile cu anumite lanțuri comerciale, în unele deja se găsesc produsele noastre, în altele abia urmează să apară, însă ceea ce ne dorim este să oferim moldovenilor posibilitatea de a cumpăra produsele crescute acasă, micro-plante autohtone, nu cele aduse din Italia sau altă țară. Astfel vom ajuta la dezvoltarea economiei naționale și la menținerea sănătății populației” a mai adăugat Dimitrii.
Beneficiile obținute din consumul micro-plantelor, Dimitrii spune că îl poate demonstra prin exemplul său, de când a început a crește aceste ”bogății verzi”, starea sănătății sale este la cele mai înalte cote.
”De aproape 3 ani consum în fiecare zi, de 2-3 ori, fie în salate, fie în bucatele pregătite precum omleta, supe, tartine, sosuri. Copilul nostru le adoră, dar și prietenii noștri care au copii spun că este mai ușor de adăugat micro-plantele în meniul copiilor decât pătrunjelul sau mărarul, adică micro-verdețurile sunt pe placul lor. Personal mă simt foarte bine, recent chiar am participat și la maratonul Rubicon, cea mai lungă și cea mai dură cursă de alergare din Moldova, unde am alergat 110 km în 3 zile, mă simt minunat – la ai mei 28 ani, sunt în plină forță.Și recomand tututor să consume aceste surse de vitamine, minerale și nutrienți esențiali pentru organism” a coinchis Dimitrii Pliușciov.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!