Știri din Moldova

Eliberarea avizelor de Forță Majoră: Ce acte trebuie să prezinte fermierii

Author: AgroExpert
Eliberarea avizelor de Forță Majoră: Ce acte trebuie să prezinte fermierii - agroexpert.md

Fermierii care au suferit pagube din cauza evenimentelor naturale extreme, cum ar fi seceta, pot solicita eliberarea Avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor.

Acest aviz este esențial pentru a justifica neexecutarea obligațiilor din contracte, din motive de forță majoră. Agenții economici interesați sunt invitați să depună solicitările în format electronic pentru a iniția procedura de obținere a acestui aviz, anunță Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM).

Avizele de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor contractuale sunt eliberate în baza Regulamentului cu privire la eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației nr 35/1 din 25.09.2020 modificat prin decizia Biroului Executiv al CCI  Nr47/5 din 26 noiembrie 2021. Serviciul de atestare a impedimentului justificator este cunoscut și sub denumirea de Certificat de forță majoră.

Procedura de eliberare a avizelor este aplicată în cadrul raporturilor contractuale comerciale în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător și în care părțile unui astfel de contract au convenit în scris atestarea de către CCI a RM.

Conform procedurii, solicitantul va depune cererea și documentele anexate, în cazul cererii semnate electronic, accesând link-ul https://eclient.chamber.md/ro/auth/login.

Totodată documente pot fi depuse la  sediul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 151).

Cererea se perfectează conform formularului (AICI), cu indicarea fondului impedimentului – descrierea faptică și detaliată a evenimentului și argumentele care atestă imposibilitatea neexecutării obligațiilor contractuale. La cerere, de asemenea, agenții economici trebuie să anexeze contractul și documentele confirmative.

La cerere se anexează:

  • dovada împuternicirilor reprezentatului legal, în cazul în care cererea nu este semnată de conducător;
  • copia de pe contract și anexele, autentificată prin semnăturii solicitantului;
  • copiile documentului privind volumul obligațiilor îndeplinite conform contractului, autentificată prin semnăturii solicitantului;
  • documentul eliberat de organul privind existența evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii și încetării evenimentului;
  • notificarea creditorului privind producerea impedimentului justificator;
  • confirmarea achitării serviciului solicitat.

Avizul de atestare se va elibera în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii și a documentelor.

Consultați Ghidul privind eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator în relațiile dintre agenții economici din domeniul agrar, ca urmare a fenomenelor naturale.

Agricultorii sunt îndemnați să se adreseze Direcțiilor agricole raionale în termen de 24 de ore de la declanșarea situației excepționale.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!