Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că operatorul din domeniul alimentar SRL „RAIPLAI-AVICOLA” a inițiat procedura de retragere de la clienți a ouălor pentru consumul uman, cauza fiind depistarea prezenței Salmonella în fecalele găinilor ouătoare.
Astfel, operatorul din domeniul alimentar SRL „RAIPLAI-AVICOLA”, în conformitate cu Legea nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor, recheamă de la distribuitori și din rețeaua de comerț toate loturile de ouă pentru consum uman, cu data durabilității minimale (DDM, termen de valabilitate) 19.09.2023-17.10.2023.
Persoanele care au achiziționat acest produs sunt rugate să nu le admită în alimentație și sunt în drept să le returneze unităților de comerț de unde au fost procurate, informează ANSA.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață.
Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică.
În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție și numărul de telefon: 0(22) 26 46 87 / Linia Verde:0 800 800 33 / Viber: 067675544.