Etapa a treia de primire a dosarelor în cadrul Programului de granturi „Moldova Turistică”, inițiat de Proiectul USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală, este în desfășurare. Primirea dosarelor se va încheia la data de 23 octombrie 2023, ora 17:00.
Suportul financiar oferit prin intermediul programului de granturi este destinat dezvoltării și modernizării produselor și serviciilor turistice la nivel local, precum și implementării bunelor practici și tendințelor pieței internaționale.
Toate informațiile referitoare la program, precum și formularele necesare, sunt disponibile pe următorul link: https://bit.ly/3trCm78
Programul de granturi „Moldova Turistică” inițiat de Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova are scopul de a susține IMM-urile și organizațiile necomerciale care desfășoară activitatea în sectorul turismului, cât și inițiativele antreprenoriale din industrie.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!