Știri din Moldova

Un lac din sudul Moldovei a secat complet

Author: AgroExpert
Un fermier a prezentat imagini video cu un bazin de acumulare a apei secat din raionul Călărași - agroexpert.md

Sergiu Stefanco, membru al Asociației „Forța Fermierilor”, acuză autoritățile de inacțiune în raport cu seceta gravă din sudul Republicii Moldova. Fermierul a prezentat imagini video cu un bazin de acumulare a apei secat din raionul Călărași. Acesta a declarat că pentru a depista apă, a fost nevoie de săpături de trei metri în adâncime. „Ministra Mediului nu vrea să facă o vizită, să facă o investigație?”, s-a întrebat agricultorul.

Fermierul a filmat o fâșie de pământ uscat și a menționat că, anterior, acolo era un bazin de acumulare a apei, afluent al râului ucrainean Ceaga. Acesta a relatat că, pentru ca animalele care sunt aduse la păscut pe câmp să aibă ce bea, agricultorii au fost nevoiți să sape gropi cu excavatorul, pe locul unde se află bazinul de acumulare care a secat, pentru a depista apă, scrie newsmaker.

Stefanco a arătat una dintre cele câteva gropi în care se afla apă. Acesta a menționat că a fost nevoie de săpături de circa 3 metri în adâncime până ce a fost depistă apa.

„Ce poți să semeni? Iată uitați-vă tot în jur. Catastrofă! N-a plouat. Și iată dacă pe „matcă” avem trei metri, iată-s trei metri aici de săpături ca să dai de apă, păi ce să vorbesc de dealuri. Ce fel de agricultură putem face noi? Ce să mai semănăm?”, a spus fermierul. 

În acest context, Sergiu Stefanco a acuzat autoritățile statului de inacțiune în raport cu seceta din sudul țării, care afectează grav industria agricolă. În mod special, acest s-a arătat nemulțumit de activitatea ministrei Mediului Iordanca-Rodica Iordanov.

„Iată situația în sudul Republicii Moldova. Ministra Mediului nu vrea să facă o vizită, să facă o investigație? Nu și pune nimeni întrebări – Guvernul – unde este apa în sudul Republicii Moldova? Ce s-a întâmplat în această zonă? Nu, este mai important să faci campanie electorală”, a declarat acesta.

Precizăm că ministra Mediului nu a comentat deocamdată declarațiile agricultorului și nici imaginile video din Ucrainca.

Ce spun meteorologii

De menționat că, potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, nu se prevăd ploi în sudul țării, în decursul săptămânii curente. În această regiune a Moldovei, ziua se vor înregistra temperaturi de până la +24 de grade °C. În timpul nopții, mercurul din termometre va indica +11 grade °C.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!