O amplă campanie de controale oficiale în exploatațiile de animale și abatoarele din întreaga Republică Moldova este desfășurată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), prin intermediul inspectorilor din cadrul subdiviziunilor teritoriale și al aparatului central. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste trei mii de exploatații zootehnice și unități de colectare. În urma verificărilor, au fost aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale și dispuse măsuri drastice.
Potrivit ANSA, scopul acțiunilor este prevenirea riscurilor de răspândire a Pestei Porcine Africane (PPA), combaterea sacrificărilor ilegale și excluderea din circuitul alimentar a produselor fără origine și trasabilitate, în vederea protejării sănătății consumatorilor și a sectorului zootehnic național.
Astfel, în perioada 1 iunie – 23 iulie 2026, inspectorii au evaluat circa 3.500 de exploatații comerciale și nonprofesionale, centre de colectare și export de animale. În urma controalelor au fost constatate mai multe abateri privind identificarea și trasabilitatea animalelor, fiind aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale, iar 903 animale au fost puse sub restricții oficiale de mișcare până la clarificarea situației privind trasabilitatea acestora.
Verificările efectuate de ANSA au dus la identificarea unor neconformități grave, soldate cu aplicarea unor măsuri drastice:
- sistarea temporară a activității unei unități de sacrificare;
- punerea sub restricții și plasarea în carantină a 158 de animale neidentificate și neînregistrate, admise în abatoare, pentru care ulterior a fost dispusă sacrificarea forțată. Carcasele rezultate au fost declarate subproduse nedestinate consumului uman, fiind excluse din circuitul alimentar prin distrugere;
- punerea sub sechestru oficial a unui lot de aproximativ 8 tone de carne de ovine și caprine, fără acte privind originea animalelor.
ANSA îndeamnă la respectarea strictă a legislației sanitar-veterinare, utilizarea exclusivă a animalelor identificate și însoțite de acte oficiale, precum și cooperarea cu autoritățile, acestea reprezentând obligații legale fundamentale.
Conform ANSA, identificarea și înregistrarea animalelor este complet gratuită pentru exploatațiile nonprofesionale și oferă o serie de beneficii concrete, inclusiv posibilitatea de a beneficia de despăgubiri din partea statului în cazul apariției unor focare de boală sau al unor calamități naturale, precum și posibilitatea comercializării legale a animalelor sau a surplusului de produse.
ANSA transmite un mesaj ferm: animalele neidentificate nu vor mai fi admise în circuitul alimentar, iar controalele stricte vor continua în toată țara.