Articole

65 de întreprinderi și asociații au semnat codul de conduită al UE în sectorul alimentar

Comisia Europeană a lansat, luni, alături de părțile interesate din cadrul sectorului alimentar, codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sectorul alimentar.

Codul de conduită este un alt rezultat tangibil din cadrul strategiei "De la fermă la consumator" a Comisiei și reprezintă un element esențial al eforturilor UE menite să sporească disponibilitatea și accesibilitatea unor opțiuni alimentare sănătoase și durabile, care să contribuie la reducerea amprentei noastre globale asupra mediului. El a fost elaborat în colaborare cu asociații și întreprinderi din UE, cu participarea și contribuția activă a altor părți interesate, inclusiv a organizațiilor internaționale, a ONG-urilor, a sindicatelor și a asociațiilor profesionale, precum și a serviciilor Comisiei Europene.

"Astăzi, marcăm unul dintre primele rezultate tangibile ale activității noastre din cadrul strategiei "De la fermă la consumator", care vizează stabilirea unui sistem alimentar sănătos și ecologic. O cooperare strânsă între toți actorii din domeniu este esențială pentru realizarea unei tranziții reușite către sisteme alimentare durabile. Codul de conduită al UE va facilita această cooperare, bazându-se pe angajamentele deja asumate de industria alimentară și încurajând acțiuni mai ambițioase", a declarat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides.

"Întreprinderile alimentare orientate spre viitor știu că solurile și ecosistemele sănătoase sunt esențiale pentru reziliența sistemelor noastre alimentare și pentru activitățile lor. Prin urmare, sunt încântat că, prin intermediul acestui cod, industria alimentară face un pas decisiv către un viitor durabil pentru întreprinderile sale și pentru planeta noastră", a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Codul cuprinde două niveluri de angajamente: în cazul breslelor din UE este vorba de un set de șapte obiective, fiecare cu țintele și acțiunile sale orientative. Aceste obiective se referă la acțiuni care promovează trecerea la moduri de consum sănătoase și durabile. Scopul este acela de a îmbunătăți impactul operațiunilor de prelucrare a alimentelor, al activităților de comerț cu amănunt și al serviciilor de alimentație asupra sustenabilității și de a îmbunătăți sustenabilitatea lanțurilor valorice alimentare, în raport cu producătorii primari și cu alți actori din cadrul sectorului. Asociațiile și întreprinderile trebuie să prezinte anual, un rezumat al rapoartului lor cu privire la progresele înregistrate. În rândul întreprinderilor este vorba de cadru destinat pionierilor din domeniu pentru angajamente ambițioase cu rezultate măsurabile, acoperind o gamă largă de domenii, de la bunăstarea animalelor la reducerea conținutului de zahăr și a emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga lor gamă de produse. 
În ziua lansării codului de conduită, 65 de semnatari (26 de producători de alimente, 14 comercianți cu amănuntul din cadrul sectorului, o întreprindere din sectorul serviciilor de alimentație și 24 de asociații) devin primele întreprinderi și asociații deschizătoare de drumuri în acest domeniu.
Asociațiile din sectorul alimentar al Uniunii Europene sunt invitate să adere în număr mai mare la codul de conduită, care este perceput ca o soluție revoluționară. Abordarea sa bazată pe dialogul multilateral poate servi drept model pentru o transformare globală.
Strategia "De la fermă la consumator" face parte din Pactul verde european. Ea definește o viziune strategică pe termen lung pentru a transforma modul în care producem, distribuim și consumăm alimentele. Codul acoperă toate aspectele majore ale sustenabilității sistemelor alimentare și reflectă obiectivele și ambițiile strategiei "De la fermă la consumator" și ale Pactului verde european.
Comisia coordonează mai multe inițiative voluntare în vigoare sau în curs de pregătire pentru a sprijini tranziția verde, cu scopul de a se asigura că piața UE le oferă consumatorilor produse durabile și că aceștia din urmă sunt mai bine informați pentru a putea face alegeri în cunoștința de cauză. Având în vedere rolul-cheie pe care actorii din mijlocul lanțului alimentar îl îndeplinesc atât în amonte, cât și în aval, este esențial ca propunerile legislative să fie completate cu inițiative voluntare, fără caracter de reglementare, adresate pionierilor din industrie care doresc să sprijine tranziția verde. Astfel cum se prevede în strategia "De la fermă la consumator", Comisia va monitoriza angajamentele și va lua în considerare măsuri legislative în cazul în care progresele sunt insuficiente. 

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: radiochisinau.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!