Articole

Agenția de Mediu a prelevat probe pentru a stabili dacă substanța de culoare verde devărsată în râul Bîc este sau nu toxică pentru mediu

Secretarul de Stat responsabil de domeniul protecției mediului și resurselor naturale, Maxim Popov, a solicitat Agenției de Mediu prelevarea de probe pentru a stabili dacă substanța de culoare verde devărsată în râul Bîc este sau nu toxică pentru mediu.

,,În mediul on-line, au fost distribuite, ieri, fotografii cu apa din râul Bîc, în zona din preajma Gării de Nord, unde apa avea culoarea verde. Astăzi, am venit la fața locului pentru a observa dacă persistă acea culoare, dar și am solicitat prelevarea de probe pentru ca în condiții de laborator să fie stabilit dacă substanța de culoare verde devărsată în râul Bîc este sau nu toxică pentru mediu”, a precizat Secretarul de Stat, Maxim POPOV, în discuțiile cu reprezentanții Agenției de Mediu și Termoelectrica, prezenți la fața locului.

În context, directorul tehnic al Termoelectrica, Alexandru Lupan, a precizat că sezonul de încălzire s-a încheiat, a fost efectuată o procedură de rutină de evacuare a agentului termic din rețea, iar din cauza unei fisuri a țevilor, apa caldă de culoare verde a ajuns în râul Bîc.

,,Au fost devărsate circa 70-80 de tone de apă caldă. Ne aflăm în zona de jos a tronsonului și a fost inevitabil vărsarea agentului termic, în râul Bîc. Este o necesitate tehnică pentru a putea lucra pe această conductă. Agentul termic este curățat, are mai multe trepte de curățare. Colorantul curanina care se adaugă în proporții de 80 de grame la o tonă de apă, este pentru a depista scurgerile din sistem în regim operativ. Avem toate certificatele de conformitate care confirmă că substanța nu este toxică și și este inofensivă pentru mediu”, a menționat Alexandru Lupan.

Potrivit, Secretarului de Stat, rezultatele vor fi făcute publice peste 5-6 zile.

Conform Codului Contravențional al Republicii Moldova, încălcarea regimului de protecție a apelor având drept urmare poluarea acestora, se sancționează cu amendă în mărime de la 600 la 800 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

 

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!