Articole

Agricultura Ecologică în Franța. Sunt cooperativele, calea spre succes?

Franța este o forță a agriculturii organice din Europa și din lume. Această țară este prezentă în toate topurile legate de respectiva ramură a agriculturii și are o istorie bogată în ceea ce privește tehnologiile ecologice de a lucra pământul. Fermierii francezi au realizat că sunt mult mai puternici dacă sunt uniți, așa că mulți au ales calea cooperativelor.

Franța s-a evidențiat în agricultura organică încă din anii 30 ai secolului trecut. Câțiva fermieri au înțeles cât de important este să lucrezi pământul fără a-i periclita integritatea și fertilitatea. În activitățile de promovare a tehnologiilor ecologice s-au implicat nu doar fermieri, ci și doctori sau simpli consumatori. 1959 a fost anul în care un agronom, Jean Boucher, și un dealer de cereale, Raoul Lemaire, au dezvoltat metoda de fertilizare care le poartă numele și care folosea extract de alge marine. În acel an s-a născut și primul grup al fermierilor ecologici din Franța, GAB.

De Franța se leagă și înființarea Mișcării Internaționale a Federațiilor pentru Agricultură Organică, la Versailles, în 1972. Patru ani mai târziu, s-a deschis SYNABIO, Uniunea Națională a Companiilor Organice. Federația Națională pentru Agricultura Organică a făcut primii pași în 1978, iar în 1980 s-a adoptat prima lege în care se menționa fertilizarea fără substanțe sintetizate chimic.

Deschiderea Institutului Tehnic pentru Agricultură Organică (1982), crearea mărcii Agricultură Biologică (1985) și a Agenției BIO (2001) au fost alte 3 borne importante în evoluția agriculturii ecologice în Hexagon. Unde este Franța acum?

Statisticile sunt impresionante. Franța este a doua țară din Europa ca suprafață destinată agriculturii organice, cu 2.035.024 hectare (2018), conform FIBL. Practic, Franța deține 13% din totalul suprafeței pentru agricultura ecologică din Europa. Să mergem mai departe. Franța a înregistrat în 2018 cea mai mare creștere a terenurilor destinate agriculturii organice, cu 290.604 hectare. Producătorii organici francezi, în număr de 41.632, reprezintă 10% din totalul la nivel continental. În schimb, procesatorii din Hexagon înseamnă 24% din toți cei aflați în acest domeniu în Europa.

Și nu e tot. Piața produselor organice în Franța a însemnat o cifră de afaceri de 9.1 miliarde de euro (2018), adică locul 2 în Europa. La acest nivel s-a ajuns după ce în 2004 suma era de 1.8 miliarde de euro. Vânzarea cu amănuntul de produse bio în Hexagon a reprezentat 22% din totalul vânzărilor din Europa. Franța se află pe poziția a șasea pe Bătrânul Continent în topul sumelor / locuitor destinate produselor organice, 136 de euro. Cota de piață a acestor produse în Franța este de 4.8%, locul 7 în Europa.

Date statistice

Numărul magazinelor specializate a crescut cu 235 % din 2010 până în 2019.

Ouăle ecologice reprezintă 30% din totalul celor comercializate în Franța.

200 de milioane de euro este suma anual oferită drept ajutor fermierilor organici.

50 % este creșterea preconizată pentru cota pe piață a produselor bio până în 2025.

71% dintre francezi au mâncat cel puțin o dată pe lună un produs organic.

Produsele organice se găsesc pretutindeni în Franța. În 2019, vânzările din supermarketuri și din magazinele online le-au depășit pe cele din shop-urile specializate. Totuși, ce produc fermierii francezi care au ales drumul agriculturii organice?

În cele mai multe dintre ferme (29.956) suprafețele ecologice sunt destinate furajelor. Cultura mare (grâu, porumb, rapiță) este prezentă în 17.626 de ferme, datele fiind pentru anul 2019. Fructe (11.715 ferme), legume proaspete (10.599 de ferme), vin (8.039 ferme) și plante medicinale și aromatice (3.185) sunt alte produse care provin din unitățile de producție cu tehnologii ecologice.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: ecoferma.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!