Articole

Ajutor bănesc pentru titularii de patentă: Detalii

Titularii de patentă care activează în piețele ce rămân deocamdată închise vor primi ajutor de șomaj din partea statului. Precizarea a fost făcută de premierul Ion Chicu după ședința de astăzi a Cabinetului de Miniștri. 

„Statul va aloca acei 2775 de lei ajutor de șomaj, proporțional zilelor de staționare”, a declarat Chicu. Premierul spune că protestele organizate de comercianți sunt firești și întemeiate, chiar și așa activitatea piețelor din Bălți și Chișinău rămâne suspendată până la 31 mai.

Chicu a mai informat că a fost aprobat avizul asupra proiectului care prevede alocarea subvențiilor pentru agenții economici, a taxelor aferente plăților salariale. 

„În perioada stării de urgență noi am achitat în proporție de 100% compensarea taxelor pentru sectoarele economice care au fost stopate prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale și 60% pentru acele sectoare ale economiei care nu au fost stopate prin decizia CSE, dar și-au suspendat activitatea în situația de criză”, a mai spus premierul. 

De precizat că pe parcursul lunilor martie-aprilie au fost aprobate un șir de măsuri pentru susținerea agenților economici, cum ar fi amânarea achitării taxelor și impozitelor pe anumite domenii, programe de susținere directă a mediului de afaceri; subvenționarea salariilor angajaților care s-au aflat în șomaj tehnic sau staționare, subvenționarea dobânzilor și programul de rambursare a TVA, precum și alte măsuri de perfecționare a legislației fiscale și vamale.

 

Источник: sputnik.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!