Articole

Alexandru Slusari: «Dacă nu oprim exportul, riscăm să avem deficit de grâu»

Situația în agricultură este dezastruoasă în urma secetei, iar dacă nu sistăm exportul de grâu din țară, am putea ajunge la un deficit în toamnă, ceea ce ar putea provoca, în consecință, scumpirea pâinii. Declarațiile au fost făcute de către deputatul din cadrul fracțiunii Platformei DA, Alexandru Slusari în cadrul unei emisiuni.

„Ploile au îmbunătățit un pic situația în cazul culturilor de primăvară, floarea soarelui, porumb, soia, sfecla de zahăr, dar pentru culturile de toamnă, cum ar fi grâul, orzul și rapița, pentru centrul și sudul RM aceste ploi au căzut târziu. În mare parte, grâul nu poate fi salvat la 2/3 din suprafețele însămânțate cu grâu și orz. Vom avea deficit de grâu. Nici la nord, unde a fost salvată recolta, aceasta nu va fi nici medie măcar, va fi sub medie”, a menționat Alexandr Slusari.

Potrivit prognozelor deputatului, anul curent vom avea în cel mai bun caz 250 de mii de tone de grâu recoltat, indicatorul mediu fiind de 800 de mii de tone anual.

„Există pericol pentru securitatea alimentară, iată de ce am insistat să fie sistat exportul grâului și cu părere de rău, acest lucru așa și nu s-a produs”.

Întrebat dacă deputații cunosc care este rezerva de grâu a Republicii Moldova, Alexandr Slusari spune că a solicitat informație de la Guvern, însă are și date neoficiale.

„Am cerut ca Guvernul să ne ofere cifra stocurilor, rezerva de stat e aparte, dar Guvernul are informație de la agenții economici, exportatori care sunt aproximativ rezervele de grâu. Nu am cerut secret de stat, deși nu era nicio problemă, deputații au acces la secretul de stat, dar am cerut să ne fie oferită informația cât grâu în total este în țară. Noi cunoaștem din cifrele neoficiale că în țară, două săptămâni în urmă erau 200 de mii de tone de grâu, iată de ce dacă vom avea recolta de 250 de mii de tone și în această perioadă nu știm cât s-a exportat, suntem la limită securității alimentare, întrucât consumul anual fără sectorul zootehnic este de circa 400 de mii de tone plus 50 de mii semințele”, a precizat acesta.

Deputatul a atenționat că deficitul de grâu poate provoca necesitatea importului din țările vecine, afectate și ele de secetă, ceea ce implicit va duce la majorarea prețurilor la pâine.

„Dacă nu oprim exportul, riscăm să avem deficit de grâu, în acest caz va trebui de importat, dar la ce preț, când și Ucraina și România au avut de suferit? Acest fapt poate duce la creșterea prețului la pâine”.

Источник: unimedia.info

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!