Articole

BNS: Producţia globală agricolă în gospodării a marcat o scădere față de 2019

Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), în primul semestru producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (de fermier) și gospodăriile populației), conform estimărilor preliminare, a însumat în preţuri curente 5119,5 mil. lei, fiind cu 116 mil. lei sau cu 2,8% mai puţin comparativ cu perioada respectivă a anului 2019.

Micşorarea producţiei globale agricole a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 26,8%, care a fost influenţată de condiţiile climaterice extrem de nefavorabile în anul curent. Producţia animalieră a crescut cu 2,2%.

Specialiștii menționează că pentru roada anului 2020 gospodăriile de toate categoriile au semănat 1521,0 mii ha sau cu 9,0 mii ha (cu 0,6%) mai mult faţă de anul 2019. Condițiile climaterice nefavorabile din anul 2020 au dus la compromiterea considerabilă a suprafețelor culturilor de toamnă pentru boabe și masă verde.

Așadar, până la încheierea semănatului culturilor de primăvară în întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești (de fermier)1 au fost compromise 60,3 mii ha de culturi de toamnă, din care 43,1 mii ha semănături de grâu, 9,1 mii ha – de rapiță și 7,9 mii ha – de orz. Totodată, suprafața culturilor de primăvară, semănate pe suprafețele de culturi de toamnă compromise constituie 17,2 mii ha.

Cu toate acestea, o parte din suprafețe au fost reînsămânțate cu alte culturi. Prin urmare, aсeste pierderi pot fi recuperate. Conform datelor din Tabelul 1. urmărim o creștere cu 41% a suprafeţelor însămânţate cu porumb pentru siloz și masă verde. Astfel, putem presupune că o parte din porumbul semănat, de nevoie, a fost destinat pentru siloz. 

Structura suprafeţelor însămânţate cu culturi agricole după categorii de producători indică, că cea mai mare pondere o au întreprinderile agricole, cărora le revin 813,9 mii ha sau 53,5% din toată suprafaţa însămânţată a ţării, gospodăriilor ţărăneşti (de fermier)1 le revin 414,8 mii ha sau 27,3%, iar gospodăriilor populaţiei – 292,3 mii ha sau 19,2%.

În întreprinderile agricole continuă să fie concentrată cea mai mare parte a suprafeţelor însămânţate cu porumb pentru siloz și masă verde (92,2% din suprafaţa totală a semănăturilor culturii date), rapiţă de toamnă (89,6%), sfeclă de zahăr (87,6%), tutun (83,8%), grîu (73,1%), orz (72,1%), floareaâ soarelui (70,1%), soia (57,3%) și ierburi anuale (51,3%). În gospodăriile ţărăneşti (de fermier)1 sunt concentrate 51,7% din semănăturile cu culturi bostănoase alimentare, iar în gospodăriile populaţiei – 89,1% din suprafeţele sădite cu cartofi, 82,0% – din suprafeţele plantate cu legume de cîmp și 55,0% - din suprafețele însămînțate cu leguminoase pentru boabe.

În ceea ce privește sectorul zootehnic, conform Tabelului 2. atestăm o creștere a producției de carne. Prin urmare, producția de lapte și ouă a scăzut. Astfel, acest lucru este declanșat de reducerea producției de furaje. Fermierii nu au cu ce hrăni animalele și astfel sunt nevoiți să le sacrifice.

Producția (creşterea) vitelor şi păsărilor (în masă vie) în ianuarie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului precedent în gospodăriile de toate categoriile a crescut cu 8,2%, datorită majorării volumului producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor cu 24,3% în întreprinderile agricole. Producţia de lapte și de ouă în gospodăriile de toate categoriile a scăzut, respectiv cu 10,2% și cu 6,9% în rezultatul micşorării producţiei atât în întreprinderile agricole (respectiv cu 4,8% și cu 12,2%), cât și în gospodăriile populației (respectiv cu 10,5% și cu 2,5%).

La 1 iulie 2020 faţă de data respectivă a anului precedent a fost înregistrată micşorarea efectivului de animale de toate speciile în gospodăriile de toate categoriile în rezultatul scăderii acestora în gospodăriile populaţiei. Totodată, în întreprinderile agricole efectivul ovinelor și caprinelor a crescut  cu 11,4%, porcinelor - cu 5,0%, bovinelor - cu 4,3%.

În ianuarie-iunie 2020 în întreprinderile agricole s-a îmbunătăţit păstrarea efectivului de animale. Nivelul mortalităţii a efectivului de animale a constituit: porcine – 8,6% (ianuarie-iunie 2019 - 9,7%), ovine şi caprine – 1,6% (1,9%) și bovine – 0,6% (1,1%).

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!