Articole

Calendarul apicultorului aferent primei luni de primăvară, aprilie

Aprilie marchează prima lună de primăvară în adevăratul sens al cuvântului, iar obiectivul principal al apicultorului în această perioadă este pregătirea familiilor de albine pentru valorificarea primelor culesuri (rapiţă și salcâm) în paralel cu luarea de măsuri pentru a evita roirea naturală în lunile care urmează.

Dezvoltarea albinelor, ca şi în cazul altor specii de animale, are la bază trei factori: matca (vârsta și calitatea), hrana (stimularea naturală şi artificială) şi mediul (condiţiile din interiorul şi din afara stupului).

Flora de primăvară abundentă în această perioadă (arţarul argintiu, aninul, cireşul, sălciile, floră spontană) reprezintă stimulul natural pentru dezvoltarea familiilor de albine, astfel că o matcă de calitate poate să depună zilnic peste 1500 de ouă ceea ce conduce la înlocuirea completă a albinelor de iernare şi la depăşirea puterii cu care a intrat în iarnă. Rezervele de hrană proaspătă, în special cele de păstură, încep să fie din ce în ce mai extinse în jurul puietului.

În acest context, pentru atingerea obiectivelor sale, stuparul trebuie să aibă cunoştintele necesare pentru a interveni în reglarea celor trei factori de bază mai sus menţionaţi, realizând o serie de lucrări.Se vor continua lucrările de verificare amănunţită a fiecărei familii de albine (revizia de fond), dacă acestea nu s-au realizat, şi se notează toate stările anormale care există, prin aprecierea în continuare a activităţii generale, a zborului la urdiniş, a semnelor anormale, a prezenţei mătcii şi puietului de albină lucrătoare de toate vârstele, a suprafeţei cu puiet şi a celor acoperite cu albină, prezenţa trântorilor şi a rezervelor de hrană. Cu această ocazie se reorganizează, dacă este necesar, cuibul familiei, prin eliminarea ramelor goale după diafragmă, pentru asigurarea unui regim termic optim dezvoltării. Revizia de fond se face în zilele călduroase (20ºC) si fără vânt.

Totodată se iau măsuri pentru corectarea stărilor nedorite: de unificare a familiilor slabe sau fara matcă, de întărire a acestora cu rame cu puiet, de stimulare si completare a hrănirilor, de igienizare si tratament, de verificare şi reparare (înlocuire) a elementelor de stup. Completarea proviziilor se poate face cu rame cu miere de la rezervă sau de la familiile unde se apreciază că există un excedent; se apreciază că este necesar să existe în stup o cantitate de cel puţin 6-7 kg miere de bună calitate. Cu scopul intensifica ritmului de ouat al mătcilor, se continuă stimularea familiilor de albine cu hrană artificială.Aceasta se realizează prin administarea de sirop de zahăr 1:1 în porţii de 0,3 – 0,5litri/familia de albine, în funcţie de puterea familiilor, la intervale de  2-3 zile; De asemenea, se va asigura apa la adăpător în care poate fi dizolvată şi o cantitate de 5g sare/litru apă;

Pe măsura ocupării fagurilor din cuib cu puiet, se asigură lărgirea cuibului cu faguri clădiţi sau artificiali. Fagurii artificiali pot fi introduşi în perioadele în care se remarcă o uşoară albire a celorlalţi faguri, mai ales pe spetează superioară. Aceştia se introduc după ultima ramă cu puiet sau în mijlocul cuibului, câte un fagure săptămânal. Înainte de a-i introduce, fagurii pot fi uşor stropiţi cu sirop pentru a fi mai repede curăţaţi si deci pregătiţi pentru ouat.

Pentru prima parte a primăverii, urdinişurile se reduc la 3-4 cm urmând ca, treptat,  pe măsura dezvoltării şi stabilizarii timpului frumos, deschiderea să fie mai mare. Se vor forma  familii temporare şi ajutătoare cu mătci de la rezervă acolo unde este cazul. De asemnea, se vor aplica tratamentele necesare împotriva varoozei, se vor lua măsuri pentru preîntâmpinarea furtişagului.

O dată ce pomii înfloresc, se pot instala colectoarele de polen pentru recoltarea şi valorificarea acestuia. Recoltarea polenului nu este o măsură obligatorie, dar această operaţiune poate fi aplicată în zone unde există abundenţă de polen deoarece se stimulează recoltarea unei cantităţi si mai mari de polen, familiile de albine nefiind private de lipsa acestuia. Se pot instala gratiile colectoare de propolis deasupra cuibului. De asemenea se poate începe creşterea de faguri cu celule de trântor (rame clăditoare pentru producţia de triturat larvar – apilarnil).

Se reformează fagurii vechi extraşi din cuib în urma reviziei de fond, se repară, se însârmează, astfel fiind pregătiţi pentru sezonul în curs. Se asigură necesarul de stupi şi rame atât pentru recoltă cât şi pentru formarea ulterioară a roiurilor artificiale. Și nu în ultimul rând, se vor lua măsuri pentru asigurarea transportului în pastoral, alegerea bazinelor melifere şi a vetrelor de pastoral.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Cotidianulagricol.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!