Articole

Cămara Fest se deschide în Scuarul Catedralei Mitropolitane

În prima sâmbătă din luna august, ora 10.00, se dă startul evenimentului Cămara Fest. În cadrul târgului, producătorii autohtoni, în special cei de pomușoare, își vor expune marfa în Scuarul Catedralei Mitropolitane, transmite IPN.

Organizatoarea evenimentului, Diana Crudu, a menționat că și-au confirmat participarea în jur de 45 de producători din toată țara. Accentul se pune pe pomușoare, în condițiile în care sunt greu transportabile și este dificil exportul acestora.

,,Vrem să punem umărul, ca oamenii aceștia, în situația pandemică, dificilă pentru toți, să vândă din roada pe care o au’’, a menționat Diana Crudu.

Ținând cont de restricțiile impuse de situația epidemiologică, se va ține cont de distanța socială între producători și cumpărători, fiecare participant va avea mască, mănuși, dezinfectant pe masă. Totodată, vor exista voluntari care vor urmări ca regulile să fie respectate

Doina Grati este una dintre producătoarele care vor fi prezente în cadrul târgului.

,,Noi suntem tineri agricultori care, împreună cu familia, creștem prune. La Cămara Fest participăm cu prune proaspete și uscate. Inițiativa aceasta este o salvare a celor care cresc ceva acasă. Totodată, și oamenilor le este oferită posibilitatea să cumpere fructe și legume direct de la producători’’. Doina spune că la acest târg vrea să își marfa, să își cunoască consumatorul și să ofere un preț competitiv.

O altă producătoare, Liza Mămăligă, va veni în fața consumatorilor cu bastonașe nutritive cu miere, despre care spune că este o gustare sănătoasă, făcută din nuci, semințe, fulgi de ovăz, fructe uscate și miere.

,,Am decis să participăm pentru a ne face mai vizibil produsul și a da ocazia persoanelor care vor să îl încerce să cumpere și cantități mici. Dar, totodată este o posibilitate pentru a mai genera venituri în perioada aceasta destul de dificilă din punct de vedere financiar pentru producătorii mici’’, a mai spus producătoarea.

Cămara Fest se va desfășura pe tot parcursul lunii august, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.00.

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!