Articole

Carolina Linte: «Astăzi noi supraviețuim!»

Industria produselor lactate este una dintre ramurile majore ale sectorului agroalimentar din Republica Moldova. În contextul pandemiei de COVID-19 și perioada Sărbătorilor Pascale, Agroexpert a discutat cu directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate "Lapte", Carolina Linte, despre consumul de produse lactate la momentul actual, provocări și prognoze pentru acest sector.

,,În perioada postului și, respectiv, Săptămâna Patimilor consumul la produse de origine animală este limitat. Deocamdată nu cunoaștem care vor fi vânzările cantitativ după sărbători, dar toate magazinele sunt asigurate cu igienizante, termometria se realizează, produsele se distribuie în regim special, mă refer la sistemul de igienă și de protecție. Noi procesăm produsele noastre în regim obișnuit și livrările le înfăptuim fără întârzieri.”

Carolina Linte susține că, la momentul actual, cel mai important este monitorizarea sănătății angajaților în localitățile care se află în carantină. Protecția și siguranța personalului sunt pe primul loc.

,,De importanță majoră sunt centrele, raioanele care se află la momentul dat în carantină. Suntem foarte precauți și tindem să organizăm cât mai corect achiziția laptelui, procesarea și, în special, monitorizarea sănătății angajaților. Recent am fost sesizată de către fabrica de unt din Florești că s-au depistat mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este îngrozitor, de aceea încă o dată reiterez că trebuie să se mențină regulile stricte de igienizare și de monitorizare a sănătății angajaților. În fiecare săptămână organizăm instruiri cu personalul ca să nu plece nicăieri, fiind că dacă nu vom sta acasă atunci avem șansa să fim contaminați, iar apoi marți revenim la lucru și infectăm colegii. Acum ne axăm mai mult pe protecție. Cantitatea produselor va fi livrată conform cerințelor consumatorilor.

În pofida perioadei dificile, cererea pentru produse lactate și regimul de lucru în cadrul întreprinderilor nu a suferit schimbări.

,,Întotdeauna există cerere pentru produse lactate. Nimic nu s-a schimbat, lucrăm în regim obișnuit. Laptele care vine la întreprindere este procesat și, apoi comenzile se efectuiază în baza solicitării rețelelor și magazinelor de firmă pe care le avem. În fiecare luni noi transmitem către MADRM stocurile de materie primă pe care le procesăm. La industria cărnii situația este similară. Pot să vă spun că întreprinderile lucrează în regim normal, în dependență de cererea care este oferită de către rețelele și magazinele de firmă.”

Întrebată despre care sunt prognozele cu privire la cererea pentru produsele lactate în luna mai și vara, Carolina Linte a menționat că există probabilitatea majorării prețurilor, care vor avea loc după pandemie și conform analizei minuțioase a capacității de plată a populației.

,,Este cea mai acută problemă. În pofida faptului că avem costuri suplimentare, noi încercăm să menținem prețul. Chiar dacă vor avea loc anumite mojorări, aceste vor fi după situația de urgență sau după o evaluare, monitorizare a capacității de plată a populației. Cu cât noi producem mai mult, cu atât prețul este mai mic. De aceea noi ne străduim să menținem prețul. Poate sezonier va avea loc o creștere de 5-6%, dar asta nu depinde de noi. În situația dată am observat că suntem foarte dependenți de industriile conexe, în special de ambalajul care se importă, cutiile, ambalajul primar, secundar, igienizante. Costuri sunt, dar până când ele nu se răsfrâng asupra produsului finit. Ce cantitate de materie primă avem, atât trebuie să procesăm și să comercializăm. Nu o putem îngheța ori limita achiziția de materie primă, în special la lapte. Dacă întreprinderea are planificat să proceseze 44 tone de lapte, atunci ea nu poate păstra materia primă mai mult de o lună-două și să o proceseze mai târziu când cererea va crește.”

Un sunet de alarmă este descreșterea părții financiare a consumatorilor. Acest fenomen generează în mod obligatoriu minimalizarea consumului produselor lactate.

,,Ne îngrijorează faptul că partea financiară a consumatorului este în descreștere, iar în așa caz are loc minimalizarea consumului. Lucru care nu este benefic pentru industrie. Ne este frică că va fi o descreștere la consum. Cel puțin la produsele de carne deja se atestă. La sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie, cererea pentru produsele de carne a suferit o descreștere în jur de 30%.”

Carolina Linte spune că situația la produselor lactate este mai pozitivă, deoarece importanța acestora în alimentația umană este indiscutabilă, însă pentru produsele cu valoare adăugată (unt, iaurt, cașcaval) există riscul de reducere a consumului.

,,Produsele lactate sunt de strictă necesitate. O bună parte sunt produse sociale și, respectiv, situația este mai favorabilă. Astăzi nu-ți poți imagina că cineva dimineața nu servește un pahar de chefir sau nu fierbe un terci pe bază de lapte pentru copii. Dar, produsele cu valoare adăugată, cum ar fi cașcavalul, iaurtul, untul, dacă puterea de cumpărare va scădea, dar ea este în descreștere, atunci și consumul va descrește.”

Susținerea conducerii este foarte importantă, îndeosebi în perioada dată. Însă, sunt necesare de a fi implementate și mai multe măsuri. Carolina Linte planifică o vizită la MADRM pentru a solicita anumite mișcări de facilitare în sectorul dat.

,,Fără ajutorul statului la recreditare și vacanță pentru rambursarea creditelor și dobânzilor nu ne vom descurca. Ceea ce a fost adoptat de către BNM, pentru operatori sau agenți economici este puțin, mai multe măsuri trebuie să fie implementate. Până când suntem în negocieri. Identificăm care sunt problemele și soluțiile. Posibil săptămâna viitoare vom încerca să inițiem o discuție cu MADRM cu privire la constrângerile și rezultatele financiare pe urma situației de pandemie și lucrului în regim special. Apoi, deja vom solicita și noi anumite mișcări de facilitare în domeniul dat. Astăzi noi supraviețuim!

Potrivit Biroului Național de Statistică, în medie, un moldovean consumă, anual, peste 210 litri de lapte și produse lactate. Această cantitate depășește de trei ori media din Uniunea Europeană.

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!