Articole

Cea mai ecologică fabrică de ulei din țară se pregătește de prima producție

Până la finele lunii septembrie 2021, în Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) ar urma să fie dată în exploatare cea mai modernă fabrică de procesare a semințelor de floarea-soarelui și fabricarea de ulei din Republica Moldova, dar și din regiunea Mării Negre.

Proiectul investițional de construcție a fabricii de circa 30 de milioane de dolari a fost lansat în februarie 2020 de grupul Trans-Oil, controlat de Vaja Jhashi și este una dintre puținele investiții de acest fel realizate în țara noastră în ultimii ani.

Pe tot parcursul dezvoltării Holding-ului nostru, ne străduim în permanență să ne perfecționăm. Înțelegem că suntem responsabili nu numai pentru astăzi, ci și pentru viitor.

”Viitorul pentru noi este, în primul rând, responsabilitatea socială de astăzi. Putem și ar trebui să introducem cele mai noi tehnologii, dar toate acestea vor fi în zadar dacă nu începem să ne gândim la motivele plecării din țară a tinerilor și să abordăm în mod activ această problemă. Sunt sigur că Moldova se va transforma dintr-o țară agrară într-una industrială cu tehnologii foarte dezvoltate.Avem o poziție geografică minunată, un climat minunat, un sol fertil, un popor muncitor, iar în frumusețea sa țara noastră nu este inferioară în nimic. Suntem obligați să apreciem toate acestea și să le dezvoltăm pentru binele țării noastre", spune Vaja Jhashi, șeful Trans-Oil Group.

Noua fabrică va corespunde tuturor standardelor europene de calitate, precum și standardelor de mediu și va produce ulei de floarea-soarelui rafinat extras prin presare, șrot, coaja granulată și cenușă, folosită ca îngrășăminte organică, iar producția va fi destinată exportului, dar și pieței interne.

Tatiana Babakova, directorul DANUBE OIL COMPANY SRL, companie ce se ocupă de acest proiect, spune că aceasta este o fabrică unică, de care nu găsești nici în Moldova, nici în întreg Bazinul Mării Negre.

„Aici sunt adunate toate cele mai noi și performante tehnologii din lume. Fabrica va avea o capacitate de procesare de peste 700 de tone de semințe de floarea-soarelui pe zi. Dar spre deosebire de fabricile existente, noua uzină nu are nevoie de oprirea activității o dată pe lună pentru lucrări de deservire, ci doar o dată la jumătate de an.În special este vorba de centrala termică, care la noua fabrica este de la producătorul belgian Vynke. E o centrală eco, care va lucra pe baza arderii cojilor semințelor de floarea-soarelui. Nu va fi folosit gaz. Chiar și uscarea semințelor se va face cu aburi generați de centrala termică, fără a fi utilizat gazul”, explică Tatiana Babakova.

Potrivit ei, centrala instalată va permite fabricii să activeze continuu jumătate de an. Toate fabricile de ulei existente se opresc o dată pe lună pentru 2-3 zile pentru lucrări de mentenanţă. Totodată, la centrala termică a fost instalat un filtru electric ce corespunde standardelor internaţionale care încă nu sunt implementate nici în România.

Sistemul de transportare în fabrică este de producție daneză Monsoon Lachenmeier şi este un utilaj ușor, ergonom și energoeficient. Şi utilajul pentru uscare e de producţie germană de la Buhller, o companie foarte cunoscută.

Echipamentul și tehnologia în sine pentru atelierul de presă au fost furnizate de liderul în acest domeniu, Harburg-Freudenberger Maschinenbau GmbH.

Această companie are peste 100 de ani de istorie în producția de echipamente de presare.

Producția de bază va fi uleiul extras prin metoda presei și șrotul. Ultimul este foarte căutat pentru hrana animalelor şi va merge în special la export.

Stoarcerea uleiului se va face doar prin metoda de presare, spre deosebire de fabrica de ulei de la Ceadâr-Lunga sau Floarea-Soarelui din Bălți, unde se utilizează și metoda de extracție.

La fabricarea uleiului va fi folosită metoda de presare dublă, care distinge noua fabrică de cele existente în Ceadâr-Lunga și Floarea-Soarelui din Bălți, unde se utilizează, printre altele, metoda de extracție. Fabrica din Bălți a fost complet modernizată cu echipamente moderne de înaltă tehnologie în ultimii trei ani. Suma investițiilor în modernizarea uzinei s-a ridicat la 20 de milioane de dolari. Drept urmare, în ultimii 3 ani, holdingul a investit 50 de milioane de dolari în prelucrarea florii-soarelui în Moldova.

Tatiana Babakova spune că a fost soluţionată şi problema păstrării şrotului.

„Vom avea o soluţie unicat de păstrare a şrotului, într-o instalaţie de tip termos care va permite să nu se piardă calitatea. Avem şi instalaţie de păstrare a uleiului cu o capacitate de 10.000 de tone. Vom avea şi utilaj de granulare a cojilor şi şrotului, produs de compania americană CPM, pentru a putea vinde peste hotare, dar şi în ţară. Aşa că pe acest teren mic sunt concentrate cele mai performante tehnologii din domeniu, iar fabrica poate fi administrată la distanță practic direct cu ajutorul telefonului”, susţine dna Babakova.

În afară de ulei, granule de coji și de șrot aici se va produce și cenușă ecologică din arderea cojilor. Este un produs foarte căutat de viticultori, pentru a scade din salinitatea solurilor și ca îngrășământ pentru vița-de-vie.

Directorul DANUBE OIL COMPANY SRL afirmă că materia primă va fi din Republica Moldova, deoarece calitatea semințelor colectate aici este foarte bună, dar în anumite situații nu este exclus importul de semințe.

„Trebuie să facem ceva astfel încât materia primă să fie exportată cât mai puțin posibil și procesată în Moldova, iar produsele finite să fie exportate: ulei, șrot, ulei ambalat etc., care au o valoare adăugată mai mare. De exemplu, anul trecut, în ciuda secetei, au fost exportate aproximativ 325.000 de tone de semințe, iar această materie primă a fost scoasă în primele luni de la începutul recoltării.

Guvernele altor țări – Ucraina și Rusia – au introdus taxe la export pentru a ține materia primă în țară și, astfel, a preveni creșterea prețurilor. Pentru a cumpăra cât mai multă materie primă posibil și pentru a furniza fabricile pentru sezonul de funcționare, trebuie să „înghețăm” mai mult de 200 de milioane de dolari în septembrie și octombrie, dar trebuie să înțelegeți că acest lucru este foarte dificil. Sperăm că la nivel de stat se va acorda atenție acestei probleme și vor fi propuse soluții care să convină tuturor părților”, spune Tatiana Babakova.

La fabrică sunt construite şi două silozuri de 40.000 de metri cubi pentru păstrarea materiei prime. „Doar două au încăput în spațiul rezervat construcției și ele permit asigurarea cu materie primă pentru o lună și ceva”, spune şefa Danube Oil Company SRL. Astfel de silozuri sunt instalate pentru prima dată în Moldova și fiecare dintre ele are câte 20.000 metri pătrați.

Politica de cadre și perspective

„În ciuda tuturor dificultăților asociate pandemiei, intenționăm să începem punerea în funcțiune a fabricii de la jumătatea lunii septembrie 2021”, adaugă managerul.

„O echipă unită, profesionistă și ambițioasă de tineri participă la construcția fabricii. De asemenea, invităm tineri profesioniști care absolvă sau tocmai au absolvit instituțiile de învățământ superior. În viitor, intenționăm să integrăm principiul îmbunătățirii și perfecționării continue, iar pentru aceasta angajații noștri vor urma diverse cursuri, vor participa la seminarii și vor face schimb de experiență cu specialiști din fabricile grupului nostru. La urma urmei, pentru a câștiga competiția, trebuie să găsești cel mai bun din lume și să-l faci mai perfect.

Suntem foarte preocupați de situația cu plecarea de resurse umane din țară și, la rândul nostru, încercăm să atragem specialiști nu numai cu salarii decente, deși avem salarii bune, ci și prin crearea unor condiții bune de muncă: locuri de muncă confortabile, transport, furnizarea de prânzuri și mic dejunuri, precum și asistență medicală. Avem o mulțime de idei în această direcție", a mai spus doamna Babakova.

Avantajele zonei economice libere

Tatiana Babakova consideră că, după implementarea acestui proiect, producătorii mici, mijlocii și mari de floarea-soarelui își vor putea exporta produsele, și anume să le importe în ZEL pentru procesare.

În loc să exporte materii prime în România și să stea mult timp la vamă, cei care doresc să exporte vor putea face acest lucru livrând materia primă la fabrică. Întreprinderea va cumpăra direct de la producători și toate părțile interesate.

De notat că aceasta va fi a treia fabrică a grupului care va produce ulei de floarea-soarelui în Moldova. Alte două sunt la Bălți (Floarea-Soarelui) și Ceadâr-Lunga (Trans Oil Refinery).

Capacitatea de procesare a noii fabrici va fi de peste 210.000 de tone pe an, iar cu darea ei în exploatare grupul Trans-Oil va putea procesa circa 600.000 de tone de semințe de floarea-soarelui.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: mold-street.com

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!