Cele mai bune rase de albini

Articole

Potrivit experților, la nivel mondial ar exista peste 200.000 de rase de albine, fiecare cu trăsături diferite și, firește, cu un nivel al productivității diferit. Este relativ dificil de stabilit un top al celor mai bune rase de albini, din motiv că acestea sunt în general adaptate mediului și capacităților melifere din respectivele regiuni.  

Marea familie a Apidelor, genul Apis, specia meliferă, este răspândită aproape pe toată suprafața celor cinci continente.

Specia Apis melifera L. prezintă numeroase populații cu însușiri diferite ce le dau oarecare distincții care le conferă dreptul să poarte denumirea de rase. Specialiștii au adoptat împărțirea albinelor în două rase: specia Apis melifera L care cuprinde rasa neagră și rasa galbenă.

Rasa neagră

Rasa neagră cu prototipul caracteristic în Africa răsăriteană se găsește în stare pură, în Republica Malgașă (insula Madagascar). Ea are culoarea complet neagră fără nici o dunguliță de perișori, primind denumirea de Apis melifera unicolor: are corpul mai mic decât al albinei de pe continentul african.

Vecina ei de pe continent, ceva mai la nord, cu loc de baștină în munții Kilimandjaro, Apis melifera monticola, are dimensiuni corporale mai mari, apropiate de albinele din Europa. Ea s-a extins spre vest înspre lacul Tanganika și litoralul Angolei fiind denumită din această cauza Apis melifera litorea.

Coborând spre sud, rasa neagră ajunge în Transvaal până la Capul Bunei Speranțe, unde se găsește subrasa Apis melifera capensis. Are culoare brună-închis cu corpul acoperit de peri scurți. Caracteristic pentru aceasta subrasă e urma de primitivism ce a păstrat-o – în anumite ocazii se pot naște din nouă nefecundate matci și albine lucrătoare.

Din aceeași rasa neagră derivă și subrasa Apis melifera intermessa denumită și albina telică care ocupă nord-vestul continetului african și face joncțiunea cu albina europeană prin Spania. Are aceeași mărime corporală cu cea europeană, deosebindu-se însă prin o propolizare mare a fagurilor în stup.

În Europa, rasa neagră își mărește foarte mult aria de răspândire, cu varietăți a caror culoare variază spre brun închis, arămiu, cu limitări distincte în raport de specificul regimului termic și de umiditate.

Apar deci subrase destul de numeroase față de cele africane și anume: Apis melifera-melifera L, care ocupă zona nordică și mijlocie a continentului european începând cu Spania, Franța, Olanda, Anglia, Germania, Austria, Rusia. Este o albină mai irascibilă, mai puțin blânda la fum; matcile părăsesc adesea fagurele la cercetarea lui, perzându-se ușor: căpăcesc mierea la “uscat” lăsând un spațiu liber plin cu aer între mierea din celule și căpăcel.

Prototipul acestei subrase este albina franceză denumită în Franța albina comună sau transalpină. Culoarea ei este brun- negricioasă, cu inelușe abdominale acoperite parțial cu peri arămii cu puțină pigmentație galbenă. 

Albina din Germania răsăriteană și din Austria denumită albina carniola, Apis melifera Carnica are corpul puțin mai scurt dar cu torace mai larg, în timp ce abdomenul este subțire și lunguieț. Perișorii ce-i acoperă corpul sunt de culoare brun cenușiu închis, dar cu benzi în dreptul sternițelor. Culoarea matcii prezintă nuanțe arămii; trântorii sunt voluminoși și chiar mai mari decât la alte subrase. Albinele rezistă bine la temperaturi joase.

Rasa de albina Apis melifera carpatica (Albina carpatină)

În acest vast triunghi mărginit la nord-vest de albina carniola, la vest de albina dalmata, iar la răsărit cu albina ucraineană, s-a statornicit de-a lungul veacurilor, albina carpatică, care păstreaza o medie biometrică de 6,399 mm.

Ea se situează în privința lungimii limbii, corpului între albina galbenă italiană și cea carniolă.

Culoarea chitinei este brună, acoperită de perișori gri-deschis cu o ușoara nuanță galbenă. Însușirile caracteristice ale acestei albine sunt blândețea, comportarea liniștită pe faguri, reacția imediată la fum ceea ce o face să fie foarte ușor de mânuit; are o bună adaptare la culesurile caracteristice din țara noastră: căpăcește mierea la “uscat” ceea ce o face să fie foarte apreciată pentru producția de faguri în secțiuni.

Nu roiește prea mult, nu e prădalnică, propolizează puțin, iar ca producție de miere a atins și până la 200 kg de stup.

Rase de albine: rasa galbenă

Rasa galbenă își are originea în albina italiană, care este foarte harnică, păstrează curățenia în stup, luptă cu dârzenie contra bolii locale; durata vieții este mai mare în comparație cu rasele caucaziană sau carniolă. Vara trăiește mai puțin, ca o consecință a hărniciei sale, care o epuizează destul de repede.

Matcile sunt foarte prolifice și populația stupui e totdeauna mare;ouatul se prelungește până târziu în toamnă. Este mai puțin rezistentă la iernare, mai ales în regiunile reci.

Rasa italiana este răspândită în mai toate continentele datorită importurilor masive. În Statele Unite deține primatul față de alte rase; acolo, printr-o selecție atentă s-a ajuns la cunoscuta albină americană Apis aurea de mare productivitate. O caracteristică a acestei subrase americane o constituie faptul că matcile nu sunt exclusiviste, căci adeseori se găsesc câte două în același stup, și depun ouă chiar pe același fagure de cuib.

Albina de rasă galbenă s-a extins de asemenea în întregul bazin mediteranean. Din ea derivă subrasa Apis melifera cypris, din insula Cipru, de culoare galbenă puțin mai deschisă, având pe torace perișori cenușii, iar scutul toracic galben. Caracteristic la această albină e marea ei agresivitate care o face să fie neglijentă, căci deși e harnică și dă producții bune, nu poate fi liniștită nici cu fum, nici cu pulverizări cu apă.

Mai spre nord albina de rasă galbenă atinge versantul sudic al Munților Caucazieni formând rasa transcaucaziană galbenă de ses, Apis melifera remipes, care se deosebește de rasa caucaziană sură de munte. Aceasta este blânda, roiește cam mult, căpăcește fagurii la umed, deci mierea din celule atinge suprafața inferioară a căpăcelului de ceară, cu matci prolifice și îngăduitoare cu suratele lor.

O subrasă formată din caucaziana galbenă de șes sau derivată din cea siriană, mai este albina galbenă din Iran, Apis meda – cu matci foarte prolifice, albine harnice dar puțin mai irascibile.

Rase de albine pe continentul asiatic

Pe continentul asiatic predomină trei specii de albine tot de rasa galbenă. Rasa indiana, Apis indică, asemănătoare cu cea meliferă; e blânda, se mănuiește fără fum și destul de productivă.

Apis japonică folosește acul foarte rar și preferă să atace mușcând cu mandibulele sale puternice. Ele nu folosesc deloc propolisul; clădesc faguri la temperaturi mai joase, cu pereții dintre celule foarte subțiri, dar cu baza trirombică foarte groasă.

În ținuturile din jurul Oceanului Indian se mai găsesc încă două specii aparte de albine: Apis dorsata și Apis floraea ce nu reprezintă însă prea mult interes pentru noi, deoarece nu pot fi domesticite.

Prima este denumită albina uriașă, clădește un singure fagure adesea lung de doi metri, cu baza de sus de 10 cm grosime, solid legată de creanga unui arbore; matca e lungă de 37 mm, iar albinele măsoară 16 mm. Are un caracter irascibil.

Există și albine fără ac, precum sunt cele din Mexic, unde regăsim rasa de albine Apis Melipona bechi.

În continuare urmează câteva clasificări realizate de David A. Cushman:  

  • Rasa pură – din păcate nu mai există albine de rasă pură 99-100%. Se consideră că o puritate de 85-90% este foarte bună.
  • Hibrid – care poate fi genetic sau rasial (așa-numitul metis).
  • Mongrel – este tipul de albină în care unul dintre părinți sau amândoi părinții provin dintr-o încrucișare.

Rase de albine: Buckfast

O altă rasă pe care o mai regăsim în țara noastră este și rasa de albine Buckfast, care își are originea din încruțișarea albinei italiene cu cea vest-europeană din regiunea Angliei. Albina Buckfast se caracterizează prin blândețe, hărnicie și capacitatea de a fi productivă.

 

De asemenea, are un instinct redus în ceea ce privește roirea. Există câțiva apicultori care au afirmat că la un număr de circa 2.000 de familii de albine, dacă se lucrează corect cu această albină, practic, albina roiește atât de puțin încât nu se justifică (este nerentabil) controlul periodic al familiilor.

Are o colectare redusă de prololis, însă în primăvară își revine bine și rapid din sezonul rece. Acest lucru o ajută să fie capabilă de toate culesurile importante din perioade verii. Se remarcă, așa cum am precizat anterior, printr-o blândețe foarte mare. Pentru cei care utilizează metoda hibrizării, trebuie ca acest lucru să se petreacă numai atunci când părinții sunt bine cunoscuți și au o puritate suficient de mare.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

 

Источник: cultivaprofitabil.ro
обратно к списку