Articole

Conducerea unui tractor fără permis sau neînmatriculat în România – pedeapsă cu închisoarea

Ministerul Justiției din România modifică semnificativ Codul Penal și propune mai multe schimbări în legislația actuală printr-un proiect lansat în dezbatere publică. 

Acestea vin să reglementeze clar care sunt pedepsele pentru conducerea fără permis a tractorului sau neînmatricularea acestuia, scrie Agrointel.ro.

Conform noilor propuneri de modificare a Codului Penal, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Inițiativa lansată de minister mai prevede și pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România.

Proiectul de lege trebuie aprobat de Guvern și adoptat de Parlament pentru a intra în vigoare.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agrointel.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!