Articole

Consiliul sectorial de coordonare a asistenței externe în domeniul managementului apelor și-a reluat activitatea

Consiliul sectorial de coordonare a asistenței externe în domeniul mediului și resurselor naturale pentru sectorul de management integrat al apelor și-a reluat activitatea, după o pauză de trei ani. Cu această ocazie, Secretarul de Stat, Dorin Andros a convocat o ședință la care au  participat reprezentanții partenerilor de dezvoltare și ai agențiilor de implementare cu sediul în Republica Moldova.

Agenda evenimentului a inclus subiecte cu privire la gradul de realizare a documentelor naționale în domeniu, raportarea implementării proiectelor investiționale finanțate de donatorii externi, precum și rezultatele obținute în cadrul proiectelor de asistență tehnică.

Subiectele discuțiilor au fost și viziunile de reformare a instituțiilor abilitate în domeniu, precum și rezultatele proiectelor implementate din sursele Fondului Ecologic Național și ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională până la sfîrșitul anului 2019, dar și indicatorii planificați pentru anul 2020.

La final, Dorin Andros a prezentat conceptul propunerii de proiect în domeniul alimentării cu apă și sanitație, ce urmează a fi propus pentru finanțare Băncii Mondiale, subliniind și principalele priorități ale politicilor în domeniul apei după anul 2020.

Grupul de Lucru a fost instituit în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 377 din 25 aprilie 2018 cu privire la reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova, în scopul executării prevederilor Legii nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern.

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!